Marian Nazat l-a invatat pe Dragnea sa faca pe prostul. Tine sau nu smecheria in fata Liviei Stanciu?

18 Martie 2016, 07:11 | 4757 vizualizări | 7 comentarii
Car Universal
Liviu Dragnea.

Completul de cinci judecători de la Curtea Supremă care soluţionează procesul în care liderul PSD, Liviu Dragnea (53 de ani) este acuzat de fraudarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu, încearcă să desluşească cine a redactat şi trimis mai multe sms-uri mobilizatoare în ziua votului. Mesajele au fost transmise de o persoană din cadrul Secretariatului General al PSD către membrii de partid aflaţi în secţiile de votare.

Deşi sunt semnate de Liviu Dragnea, acesta neagă că ar fi trimis mesaje mobilizatoare. Şefa Curţii Supreme, Livia Stanciu, a citit ieri o parte din ele în timpul procesului. „L. Dragnea: Mai sunt 3 ore. Avem deja peste 6 milioane prezenţi. Ne mai trebuie minim 300 de voturi pe fiecare SV (secţie de votare –n.r.). Ceea ce e foarte realizabil!”, „L. Dragnea: Organizaţi-vă astfel: 30 de militanţi pe fiecare secţie de votare, iar fiecare să aducă la vot minim 10 cetăţeni în următoarele ore!”, erau mesajele PSD.

Doi colaboratori ai PSD au fost audiaţi ieri de Curtea Supremă. Iuliana Mihaela Zobuian-şefa Direcţiei Organizare din Secretariatul General al PSD şi Alexandru Băţăgui-unul dintre cei care s-a ocupat de programul infomatic cu ajutorul căruia s-au transmis sms-urile au spus că nu ştiu cine a redactat şi trimis aceste mesaje, şi că mai multea persoane din partid aveau acces în această aplicaţie. „Nu s-a stabilit o persoană anume care să redacteze mesajele şi să le trimita. Exista posibilitatea ca orice persoană care avea username sau parola să redacteze sms-ul şi s-l trimită fără a avea aprobare de la cineva din staff-ul de campanie”, a spus Zobuian.

Cum arătau sms-urile

În ziua votului – 29 iulie 2012, din PSD au fost transmise următoarele sms-uri: Orele 15:17 – Liviu Dragnea: „Veţi primi imediat 7 mesaje foarte importante. Vă rog să urmaţi cu stricteţe instrucţiunile” Orele 15:18: „Sistemul de raportare prin SMS vă oferă posibilitatea să vedeţi prezenţa în fiecare SV” (n.n.: prin SV înţelegând secţie de votare). Orele 15:19: „În acest sens faceţi rapid o analiză cu cei de la PNL şi interveniţi exact unde trebuie”. Orele 15:19:49: „În SV unde e scăzută prezenţa trimiteţi un PSD-ist şi un PNL-ist pentru a mobiliza organizaţiile de acolo”. Orele 15:20: „Cei pe care îi trimiteţi la SV slabe ca prezenţă vor sta acolo până la închiderea urnelor pentru a lua toate măsurile necesare”. Orele 15:20:30: „Pentru fiecare SV se va face urgent o listă a cetăţenilor care nu au venit la vot”. Orele 15:20:49: „Echipele noastre vor merge acasă la cetăţenii care nu au venit până acum şi îi vor aduce la vot”. Orele 15:21:10: „Repet: vor merge la ei acasă să-i aducă la vot. Arătaţi aceste mesaje şi celor de la PNL”. Orele 16:47:42: „PSD-SG: Coordonatorii PSD şi PNL de la fiecare secţie de votare să meargă ACASĂ la familiile care nu au venit la vot şi SĂ LE ADUCĂ SĂ VOTEZE!”. Orele 16:51:15: „Oamenii noştri din secţiile de votare pot afla repede cine sunt cei care nu au ieşit la vot. Dar trebuie să meargă la ei ACASĂ să îi aducă să voteze!”. Orele 17:37:32: „PSD-SG: Mobilizaţi toţi membrii PSD şi PNL, daţi fiecăruia lista cu cei care nu au votat, să meargă la ei ACASĂ şi să-i aducă să voteze, nu să-i aştepte la SV!”. Orele 18:49:12: „Liviu Dragnea: Ieşiţi cu caravanele şi îndemnaţi cetăţenii să iasă la vot. Difuzaţi alternativ <> cu mesajul pe care îl veţi primi imediat!”. Orele 18:50:51: „Premierul Ungariei a cerut maghiarilor din România să nu voteze ca să nu valideze referendumul. Vreţi ca peste români să decidă Ungaria? Veniţi la vot!”. Orele 19:05:19: „Puteţi introduce manual prezenţa pentru secţiile de votare unde nu aveţi raportări prin SMS. Nu mai sunt limitate. Urgent toate secţiile să fie verzi (N.N.: acest lucru însemna, potrivit depoziţiei martorului Ciubotariu Dan Ionuţ, faptul că datele să fie actualizate la sub 1 oră). Orele 19:33:22: „SMS 1 – L. Dragnea: Mai sunt 3 ore. Avem deja peste 6 milioane prezenţi. Ne mai trebuie minim 300 de voturi pe fiecare SV. Ceea ce e foarte realizabil! (continuă în SMS 2)”. Orele 19:34:17: „SMS 2 – L. Dragnea: Organizaţi-vă astfel: 30 de militanţi pe fiecare secţie de votare, iar fiecare să aducă la vot minim 10 cetăţeni în următoarele ore!". Orele 21:53:07: „SG: La ora 21 aveam peste 8 mil. de voturi. Mai trebuie câte 100 de oameni la fiecare secţie de vot şi scăpăm de Băsescu! E timp suficient să-i aduceţi! Curaj!”. Orele 22:11:10: „Urgent! Luaţi toate măsurile necesare ca toţi oamenii care stau la coadă la secţia de vot să fie consideraţi în incinta SV ca să poată vota” (n.n.: mesaj transmis la toate secţiile de vot – mii de SMS-uri). Orele 22:34:24: „Foarte important! Asiguraţi-vă că prezenţa de la ora 23 e raportată pe toate secţiile, fără excepţie. Puteţi introduce manual în baza de date unde e cazul” (n.n.: mesaj transmis doar pentru coordonatori). Orele 22:53:14: „Luaţi toate măsurile ca numărătoarea voturilor să se desfăşoare în condiţii corecte! Număraţi cu atenţie şi curaj!”

Cum funcţionau aplicaţiile PSD

Alexandru Băţăgui, unul dintre martorii propuşi în aparare de Liviu Dragnea, şi-a menţinut declaraţiile date în prima instanţă. Acesta a explicat că a facut două aplicaţii. „Prima aplicaţie viza urmărirea prezenţei la vot în timpul desfăşurării Referendumului şi număratoarea paralelă dupa închiderea urnelor, pe baza raportării membrilor PSD din secţii. Urmarirea prezentei la vot se făcea din oră în oră", a spus Băţăgui.

Cea de-a doua aplicaţie permitea transmiterea de sms-uri către o listă de numere de telefon a celor implicaţi în campania USL. „Pentru prima aplicaţie, cei prezenti în sediu puteau vedea din oră în oră, care era prezenţa la vot. La nivelul PSD-ului, probabil şi al PNL-ului, se stabilise cine putea intra în prima aplicaţie, daca se constata că nu s-au transmis sms -uri sau nu exista semnal GSM, şi se introduceau manual", a spus Băţăgui.

Livia Stanciu: „Aplicaţia permitea care erau secţiile de votare unde prezenta la vot era mai scazută?” Alexandru Băţăgui: „Erau 18.000 de sectii de vot, da, permitea identificarea prezenţei la vot la nivelul tuturor secţiilor de votare din ţară, şi pemitea identificarea secţiilor cu o prezenţă mai slabă la urne. Nici eu sau alta persoana din staff-ul de campanie nu am urmărit acest lucru”.

Martorul a aratat ca cea de-a doua aplicatie permitea transmiterea de la nivel central, sms-uri către coordonatorii din teritoriu, dar că nu s-a urmărit transmiterea de mesaje care să aibe consecinţă luarea de măsuri pentru creşterea artificială a numărului de votanţi. „Cei de la judete aveau posibilitatea de a vizualiza permanent evolutia la vot, si nu era necesar ca noi de la centru sa le dam indemnul pentru mobilizarea la vot a celor care nu îşi exercitaseră dreptul la vot, a precizat acesta.

Livia Stanciu l-a mai întrebat despre sms-urile trimise din PSD şi semnate cu „Liviu Dragnea”

Alexandru Băţăgui: „Pentru aplicatia a doua, erau conectate 5 sau 6 calculatoare. Era un singur username şi o parola care a fost data la mai multe persoane, dar nu pot preciza persoana anume care a dat usernameul şi parola. Ştiu cateva persoane care aveau parola si usename, dar nu pe toate, respectiv Frunzette Iulia, Zobuian Iulia, Cristina Neamţu şi altii".

„Unul dintre ele l-am trimis eu, nu mai stiu care. Toţi cei care aveau acces la cea de-a doua aplicaţie, respectiv toti cei care primuseta username si parola si care dupa ce intrau in aplicatie, lasau aplicatia deschisa astfel incat aceasta putea fi folosita de persoanele implicate in campanie"

Livia Stanciu: „Acolo la sediul PSD nimeni nu stia de nimeni? Liviu Dragnea era coordonator pe hartie?”

Alexandru Băţăgui: „La nivelul sediului de campanie nu s-a stabilit atribuţiile pebtru fiecare persoana, coordonatorul tuturor activitatilor era Liviu Dragnea” (…)„Liviu Dragnea nu mi-a cerut să identific secţiile de votare cu o prezenţă scăzuta la vot”.

„Nu am cunoştinţă ca Liviu Dragnea să fi dat ordin de trimitere a sms-urilor. Nu pot preciza cine era decidentul pentru redactarea medajelor, si cine era persoana care dadea ordinul de trimitere. Eu personal am trimis unul din mesajele tip sms, semnat cu Liviu Dragnea. Dar nu -mi amintesc cine mi-a cerut să trimit acel mesaj. Nu stiu daca Liviu Dragnea a vazut sms-urile înainte de a fi transmise".

„Au fost cateva situatii, în cursul diminetii, în care i-am raportat lui Liviu Dragnea prezenţa la vot, la nivel global. Şi în cursul zilei, de câteva ori", Alexandru Băţăgui.

Ce spune un director din Secretariatul PSD

Iuliana Mihaela Zobuian sefa Directiei Organizare din Secretariatul General al PSD a explicat că „şeful de campanie era Liviu Dragnea, desemnat de alianţa USL".

„Drepturile de a trimite sms-uri aveau Alexandru Băţăgui, eu, Iulia Frunzetti, Ionut Ciobotariu şi mai multi tineri din PSD”

„Mesajele citite astăzi în instanţă, al căror continut au reprezentat sms-uri transmise organizatiilor din teritoriu, fac precizarea că nu ştiu cine a expediat aceste mesaje în teritoriu şi nici cine a redactat conţinutul acestor mesaje”

„Nu pot sa precizez cine decidea conţinutul acelor mesaje ce urmau a fi expediate”, Iuliana Mihaela Zobuian Iuliana Mihaela Zobuian: „Nu s-a stabilit o persoana anume care sa redacteze mesajele si sa le trimita. Exista posibilitatea ca orice persoana care avea username sau parola sa redacteze sms ul şi să -l trimită fără a avea aprobare de la cineva din staff-ul de campanie.”

Martori audiaţi la foc automat

Instanţa a mai audiat ieri circa 20 de martori a căror semnătură apărea pe listele de vot din secţiile din Teleorman, deşi nu au votat acolo. Toţi au spus că nu ştiu cine le-a falsificat semnătura.

Cum ar fi cazul Ionicăi Miu, care a declarat că nu a votat la Referendum, totuşi ea apărea că ar fi votat în secţia de votare din satul Poiana (Teleorman). „La sediul poliţiei din Ciuperceni mi-a fost prezentată lista permenentă de votare si aparea numele meu. Nu am votat eu. Nu pot preciza cine mi-a falsificat semnatura. Despre soacra mea, Miu Ioana, ştiu că nici aceasta nu a votat, deşi apărea semnatura ei pe listă. Amândouă am stat acasă în acea zi, am fost în imposibilitate de a merge la vot”.

Un alt caz a fost al Alexandrei Găvănescu a precizat că nu şi-a exercitat dreptul de vot pentru demiterea preşedintelui României şi nu a solicitat urna mobilă de votare. „La secţia de poliţie le-am spus că eu nu am votat, le-am arătat şi cartea de identitate, nu era nicio ştampilă pe ea. Mi-au arătat o listă electorală pe care era numele meu si o semnătura, dar le-am spus că semnatura nu-mi aparţine, şi că nu ştiu cine a făcut-o", a declarat Alexandra Gavanescu.

Următorul termen din proces a fost stabilit pe 31 martie.

sursa: adevarul.ro

Citeşte şi
Comentarii (7) Adaugă comentariu
EU pe 20 Martie 2016, 20:55
#7
parca incepe sa ii tremure mustata din ce in ce mai tare
... orice NAS isi are N A S U L !



Traiasca NASUL DNA !
UN OM pe 20 Martie 2016, 08:04
#6
DA CE,CARACTER
Se zvoneste prin micutul,nostru satuc numai vorbe de duh.Consilierul GEORGE PAUNESCU,renunta al da in judecata pe viceprimar,este caracteristic persoanei lui,un caracter duplicitar,un barfitor de prima mana si un impotent politic cat si fizic.Acest libidinos mascul,se crede el,sta toata ziua si se uita dupa femeile altora, ca a lui se aude ca la parasit,pentru un american deal nostru,dar ce sa faci,doamna avea sangele zburdalnic?
o operatoare chimica pe 19 Martie 2016, 11:09
#5
REFERITOR
Referitor la persoana lui BACIU sa va spalati cu el pe cap,Un comunist de prima mana care face de rusine principile liberale,IMI aduc aminte cum el si TILICA un alt director au montat caloriferele in tavan .sa nu putem sa ne incalzim .Acum va intreb si eu ca simpla cetateana care a muncit in gaze si mizerie cum poate acest om,cu convingeri de stanga sa stea la masa cu cei dela PNL.Este un traseist dornic de putere.Plus ca el la propulsat in politica pe actualul primar,PE care il cunosc de mic .UN NEPUTINCIOS.Domnule CRACEA aveti grija cu oameni ca BACIU,este in stare sa TRADEZE pentru 30 de arginti,este un IUDA AL VREMURILOR noastre .O mama si o pensionara care nu mai vrea PSD.
Un muncitor pe 19 Martie 2016, 09:25
#4
Repros
Domnule CRACEA va cunosc de cand aveati pamant .VA doresc sa castigati alegerile,Dar nu cu oameni ca BACIU care au facut numai rau acestui oras,IL CUNOSC PERSONALde cand lucram la UVCP,VA COMPROMITETI daca il mai puneti pe lista de consilieri.Afost un director cu apucaturi de comunist .VA rog sa analizati problema bine sint banuieli ca ar fi fost si informator al vechi sec*ritati .Sper ca veti afisa mica mea opinie .Este in interesul dumneavoastra .Cu respect un cetatean care va vrea binele
un magurean pe 18 Martie 2016, 18:15
#3
să ducă la puscarie
urmează si cuclea,mohanu se -au batut joc de turnu magurele asfaltează cu porțiunea pe anton pann un sfert pe scoli toată pe mihai viteazul în mandatul urmator îsi bate joc de noi si noi magureni să dam cu flit lui cuclea peste cîteva săptămîni cool grin
Ciofalcone pe 18 Martie 2016, 09:15
#2
Traiasca D.N.A.!
Sa urgenteze dosarele lui Cristian DUICA, sa redeschida dosarul lui Daniel FIERASCU, de la fostul P.N.A., actualul D.N.A., si va vom multumi!
NU VOTULUI MULTIPLU SAU FURAT pe 18 Martie 2016, 08:49
#1
SA FACA PE CE...?
Păi după ce a făcut atația ani pe HOȚUL,pe AROGANTUL,pe MINCINOSUL,pe STĂPANUL ABSOLUT al TUTUROR MURITORILOR DE RAND,acum să facă pe PROSTUL????GREU,dacă nu chiar IMPOSIBIL.Nu e mai bine să facă pe...pușcăriașul????Ar fi cel mai bun rol pe care l-ar juca în viața lui.
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.