PERSONAJUL SĂPTĂMANII: Ioan Niculae. Un miliardar, fost securist, băgat la pârnaie de „țara lui tâmpită”!

13 Aprilie 2015, 00:36 | 4362 vizualizări | 11 comentarii
Car Universal
Ioan Niculae.

La fel ca Dan Voiculescu, alt securist ajuns multimilionar, Ioan Niculae  a fost unul dintre îmbogățiții tranziției. Acum,  cei doi s-au întâlnit la pârnaie, unde, la o partidă de table, pot să se împărtășească reciproc. Timp au berechet.

În 2011, într-un interviu acordat Evenimentului zilei, miliardarul Ioan Niculae mărturisea nonșalant că trăiește într-o „țară tâmpită”. O țară în care a fost mereu un privilegiat. Dintr-un simplu țăran din Buturugeni, județul Giurgiu, s-a făcut ofițer de Securitate. Apoi a lucrat în comerțul exterior, Revoluția prinzându- l în Iran, unde sosise cu trei săptâmâni înainte de căderea lui Ceaușescu. Apoi, ca orice securist care se respectă, a intrat în afaceri. A devenit exploatatorul a peste 50.000 de hectare de pământ și a acumulat o avere de peste un miliard de euro. În ultimii ani, a fost mereu în „TOP 300 Capital - Cei mai bogați români”, fiind chiar și NO. 1!

S-a remarcat prin tot felul de excentricități. Și-a cumpărat un TAB blindat pentru vânătoare, pe care l-a tapisat, i-a pus fotolii și a instalat în el chiar și o sobă, pentru partenerii săi de plăceri cinegetice.

Recent, a împușcat un elefant. Costurile deplasării în Africa de Sud și al autorizației de împușcare a pachidermului au fost de 40.000 de dolari. A mai dat 50.000 ca să-și împăieze trofeul și să-l aducă în țară. Și-a tras, ca orice magnat care se respectă, și o echipă de fobal, Astra Giurgiu, fostă Astra Ploiești. Cu care a câștigat, în 2014, Cupa și Supercupa României. Avea și un yacht de lux. Astăzi, „țara tâmpită”, în care a trăit ca un nabab, l-a trimis la pușcărie.

Din Buturugeni, la „Ștefan Gheorghiu”

Ioan Niculae avea o problemă. Se simțea filat și urmărit de serviciile secrete și spunea asta oricui și oricând. „De peste 12 ani sunt urmărit”, se lamenta în 2011. La școlarizarea sa, știa el ceva. În biroul său, de la ultimul etaj al unui bloc de lângă Piața Galați, are un acvariu imens cu pești exotici scumpi. Deși a fost cel care a dat tunul privatizării la „Tutunul românesc” nu lăsa pe nimeni să fumeze la el în birou. Stilul său de a vorbi era cam la fel cu al lui Dan Diaconescu, fără semne de punctuație, numai că ceva mai butucănos. Trebuia să faci eforturi să-l urmărești.

Fostul țăran din Buturugeni, care povestea cu mândrie cum muncea el la pepeni, roșii și ardei, în gospodăria părintească, a terminat și școala de partid a comuniștilor, celebra „Ștefan Gheorghiu”. La întrebarea dacă știe cine a fost personajul care a dat numele instituției pe care a absolvit- o, s-a enervat. Nu știa. Deranjat de controalele la care firmele sale erau supuse, a declarat, la un moment dat, că vrea să-și mute afacerile în Bulgaria ca să nu-l mai urmărească serviciile secrete românești, ci cele bulgărești.

Un om „cumpătat”

Nemulțumit de lenea angajaților săi români a angajat, la combinatul său de la Zimnicea, muncitori bulgari și chinezi. Cu ultimii chiar a făcut o afacere, că o găleată de orez pe zi le ajungea și, dacă stăteau mai puțin de zece într-o garsonieră, se plictiseau. Deoarece combinatul petrochimic Arpechim era, zicea el, nerentabil, l-a închis și mii de oameni au rămas pe drumuri. Din economii, a construit un hotel de cinci stele la Azuga și a cumpărat și renovat un alt hotel emblematic din Venus pe care l-a botezat „Inter”.

A pus bazele unei companii de aviație, „Interaviation”, cu două avioane, din care un jet de lux, Hawker 900 XP, cu nouă locuri, plus un elicopter Dolphin cu șase locuri: „E un început și, de fapt, în afacere e majoritară fata mea, de 22 de ani. Are 51%! Restul e al InterAgro”, se lăuda el.

Din miliardar infractor de drept comun

Ioan Niculae este și un tip petrecăreț. La chefurile unde mergea îi plăcea să-l asculte cântând pe un interlop celebru, Genică Boerică, condamnat și el la pușcărie pentru evaziune fiscală și fugit din țară. Dacă va fi prins, va avea ocazia să-i cânte „nani-nani”, la culcare, fanului său, Ioan Niculae. Niculae, patronul Interagro, și fostul baron PSD de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, au primit, săptămâna trecută, sentințe cu executare la Curtea de Apel București, în dosarul în care sunt acuzați că au finanțat ilegal campania electorală a lui Mircea Geoană la președinție, în 2009. Ioan Niculae a primit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare, iar Bunea Stancu a primit 3 ani de închisoare. „Țara tâmpită”, care i-a adus o avere de 1,2 miliarde de euro, l-a trimis acolo unde îi este locul. La pușcărie. Ca infractor de drept comun.

sursa: evz.ro

Citeşte şi
Comentarii (11) Adaugă comentariu
sacalul!!!!! pe 20 Aprilie 2015, 16:44
#11
mâi baiatule tu esti prost rau!
Draga " Franchi", eu zic sa te abtii! Esti prost rau,mâi baiatule! Initial am crezut ca ai scris intentionat asa, dar confirmi,.Esti prost cu adevarat, nu te ascunzi!
franchestain pe 15 Aprilie 2015, 10:45
#10
deci e mai importanta gramatica ca ceam scris io mai jos frate sacalule dupa tine?
nai nimerito cu gramatica ca daca crezi cai scris bine,ten seli.Sacus ti spun io carei spîrla cu gramatica careo sti tu: *sa nu m ai scrii cacofonisme* e naspa scris ca corect frate sacalule se scrie *sa nu mai scri cacafonisme*.Mai intreaba palti sai sa afli ca se zice cacafonisme nu cacofonisme.Sacus ten treb de 2 ori:e limba româna careo scriu io si carei prostu dintre noi doi?Amin!
franchestain pe 15 Aprilie 2015, 10:28
#9
petru fratele semaca care nun telege ca conteaza mai des ce scriu nu cum scriu
cacus io zic cai mai bine sa ma mai citesti odata casa o san telegi frate semaca ca io vreau binele petru taranusi ca duneata or muncitori ca duneata,mie mie inclusiv ce esti ca oricum la mine sen tîmpla des sa tin partea la cîte unu care nu merita.Bineai venit pe saitu asta ca cam bag sama cai prima oara cînd potezi un articol si te mînca ca pe mamutan colon sa gicnesti pe cine nu trebe.Amin!
semaca pe 14 Aprilie 2015, 20:23
#8
pt franchestain
din ce vagauna ai iesit nene,nu stii nici sa scrii si sigur nici sa citesti intra inapoi in vagauna ca te prind si te trimite la zoo daca stii ce e.
Diamant Nefinisat pe 14 Aprilie 2015, 16:41
#7
Lasa-ti-l sa se mai odihneasca vreo cativa ani pe la puscarie


Ca daca e in libertate mai pune la cale alte furaciuni !
piedone pe 13 Aprilie 2015, 17:31
#6
repede
catre toate institutile abilitate ale statului verificati de urgenta iesire facturilor de la donau chem daca se afla si la interagro
sacalul pe 13 Aprilie 2015, 16:24
#5
" cä cît"....!
Draga " franchenstein", pune dracului mina pe gramatica, si invata sa nu m ai scrii cacofonisme. Prostule!!!
franchestain pe 13 Aprilie 2015, 14:30
#4
astai mangleala pe fata frate
ca cît rau si cît a furat de la tara trebe de la 20 de ani în sus cu confiscare la avere frate sa faca canalia asta infractoare care exploteaza muncitori amariti si nu le da salari sia junge sa se desparta de doamnele si familile lor si chiar sa se omoare uni.Astai hap cu 2 ani si sigur nui ia nimica casai intelegerea si iese mai înainte.Vezi canalile astea la mititica can cepe sa lea puce ceanga si toate bolile dupa planeta asta si cere sai trimeat acas ca cica ca nu suporta,ca carcera le distruge nervi la cap si dan boala lu calache,da frate cum ramîne cu capu si nervi la familile si la muncitori de care sia batut taraba canalile ilesco comuniste în frunte cu canalia Niculae si gigodia Ponta care lasa poporu la stanga la canali?La oameni astia nu le face careva dreptate ca ramas pagubosi si cu capu si cu nervi si cu bani si uni fara doamnele lor si uni fara copii si fara viata ca ia sinucis canali ca Niculae?La carcera cu ei si petru mine un loc de munca cam nevoe mare frate.Amin!
comentariul/bancul zilei pe 13 Aprilie 2015, 13:37
#3
inerlopul erudit
Se spune ca dragnea a terminat deja 2(doua) din cele 5(cinci) cărți pe care are de gând sa le scrie la închisoare. Inca este secret conținutul acestora dar se pare ca niște hackeri i-au intrat în pc și au aflat amănunte. Când voi afla mai mult o sa revin cu un comentariu, pana atunci putem doar sa presupunem tematica acestora!
Teapa sec*ristica pe 13 Aprilie 2015, 09:26
#2
Puscariasul
Cu exceptia Arpechim, este O radiografie pertinenta a porcului care s a catarat in copac.

Lipseste scroafa din decor!
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.