Spargerile sunt la ordinea zilei în zona Turnu-Măgurele. Duminică noaptea au fost furate bunuri din câteva tarabe din zona Profi.

01 Iulie 2014, 00:49 | 2687 vizualizări | 5 comentarii
Car Universal
Tarabe Central.

În noaptea de duminică spre luni, la Turnu-Măgurele  au fost sparte câteva tarabe de la Central. Din informaţiile noastre, hoţii au preferat tarabele care comercializează ţigări dar şi bunuri de larg consum. Poliţia a adunat probe şi caută hoţii, pentru că de prevenit nu ştie. Sărăcia este principala cauză a spargerilor de acest gen, însă nu e o scuză. Bineînţeles, Poliţia nu are nicio răspundere, angajaţii acestei instituţii ştiu doar să-şi ridice salariile uriase, despre muncă, mai puţin, că nu sunt de fier. În toată zona din jurul oraşului Turnu-Măgurele spargerile au devenit ceva obisnuit, de aceea nu ne mai miră că tarabele au fost sparte de câteva ori în ultimul timp.

Daca în centrul oraşului se întâmplă astfel de lucruri, atunci ce pretenţii să mai avem de celelalte locuri? Pe lângă bunuri din magazine, la ţară se fură chiar şi găini, curci, gâşte şi alte orătănii. Nici găinăriile nu sunt o noutate, însă frecvenţa este mai mare în ultimii ani. Unde este apărătorul săracilor, L. Dragnea, care, pe timpul guvernării Boc, urla în gura mare că se fură din avutul privat. Numai hoţi erau peste tot, acum nu mai zice nimic, deşi găinăriile de tot felul s-au înmulţit. Despre poliţişti, trebuie menţionat că în loc să îşi facă datoria pe timpul nopţii, stau prin cârciumi sau se odihnesc, unii mergând chiar acasă, să doarmă pe perna lor.

Citeşte şi
Comentarii (5) Adaugă comentariu
un om cinstit pe 04 Iulie 2014, 13:36
#5
Despre politie...
Are dreptate,, floridor ", politistii gresesc ne-amendind tarabagii care nu-si platesc paza . In ceea ce priveste condamnarea cu suspendare sau amenda, acestea judecatorul le decide si nu politistul, doar in filme precum,,DREDD " politistul excuta intregul act de justitie .
floridor pe 04 Iulie 2014, 08:43
#4
despre paza bunurilor
Tendentios articolul si dezimformat redactorul,este vorba despre o singura taraba din care s-au furat 30 lei.Cit despre paza sa ne fie cu iertare,politisti nu sunt paznici,de paza se ocupa firme spacializate,exista sisteme de supraveghere, monitorizate non-stop de personal specializat,dar toate seviciile se platesc,si cum romanul este circotas in privinta banilor sa ne fie cu iertare.Sunt in centru peste 40 de societati,la fel si in piata,cu 30 de lei lunar si-ar plati un paznic care le-ar putea scuti de probleme actuale sau viitoare,mai ales ca cu ani in urma primaria platea un gardian in acest scop,dar cum am spus il platea primaria.

Cit despre amenda, legea prevede obligativitatea asigurarii cu sisteme de paza a societatii, nerespectarea prevederilor legale constituie contraventie si se se sanctioneaza cu amenda,amin, cum ar zice unul pe aici.

S-auzim de bine
maruta pe 02 Iulie 2014, 09:05
#3
amenda
sunt multi care nu au declarat furtul pentru ca domni politisti daca esti furat si nu ai camere de luat vederi si alarma te premiaza si ei cu o amenda de 500 sau 1000 lei.

si daca il prinzi pe faptas ii da cu suspendare sau o amenda careoricum nu o platesc .
franchestain pe 01 Iulie 2014, 20:10
#2
esti mai analfabet ca mine frate hitlere
Sa sti si tu ca cauza cauza a democratiei îs dobitoci ca comunistu din tine ca canalile ca tine nea dus la rîpa de sa ales hîndelu de tara asta.Pîna nu dispare dobitoci ca voi nu ne revenim nici la autopsie frate.Amin!
hitler pe 01 Iulie 2014, 17:19
#1
habar nu aveti.....
poate k aveti si voi dreptate k unii nu isi fac datoria, insa ituatia este de asa fel din cauza legislatiei in vigoare....... cum dracu militienii faceau fata situatiei cu brio, iar cei de acum sunt numai prosti.....!? mai ales k din cate stiu, la admiterea in politie este o conc*renta accerba......! nu vedeti k asta se vrea, sa fie haos? democratie a-ti vrut, democratie luati!!!!!!!!!!

Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.