Accident auto în Tr. Măgurele. Un BMW a lovit un stâlp de beton, şoferul fiind grav rănit.

03 August 2012, 00:30 | 3891 vizualizări | 34 comentarii
Car Universal
Stalpul de beton de care s-a lovit autoturismul BMW.

Un grav accident auto a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 02.00, în Turnu-Măgurele.

Un autoturism BMW, condus de Alin Robitu, în vârsta de 22 de ani, a intrat într-un stâlp de beton aflat pe marginea spaţiului carosabil. Accidentul s-a petrecut în faţa farmaciei Catena, aflată pe strada Praporgescu. Tânărul conducător auto a fost grav rănit, fiind transportat la un spital din Bucuresti, având răni la membrele inferioare şi bazin.

Cauza accidentului nu este clară, apărând două variante. Una dintre ele se referă la faptul că tânărul ar fi avut probleme de sănătate, având un accident cerebral acum un an de zile, accident care i-ar fi pus sub semnul întrebării capacitatea de a conduce autoturisme. A doua varianta se referă la faptul că accidentul ar fi cauzat de faptul că tânărul ar fi consumat alcool şi din acest motiv a pierdut controlul autoturismului. Poliţia face cercetări privind cauzele acestui grav accident auto.

Citeşte şi
Comentarii (34) Adaugă comentariu
ECO pe 18 Martie 2013, 10:47
#34
bai ioane
mercedes am mai vazut si noi la viata noastra, si te asigur ca cu mercedes-urile pe care le-am condus eu u trebuie sa mai traiesti cam inca 2 vieti sa ajungi sa le visezi cu toata clasa ta sociala si ai grija de tine nu purta grija altuia ca : CINE SAPA GROAPA ALTUIA TOT EL PICA IN EA !!!!!!! SUCCES !!!!!!!!!\\n
ECO pe 17 Martie 2013, 16:22
#33
pt #32
u mai bine ti-ai vede de caprele tale omule,
.... pe 07 Noiembrie 2012, 01:02
#32
eco
bai asta cu afla romeo cu eco este camicaze la volan nu inteleg dc vorbeste el de condus...tu mai bn ai vinde maisina aia sa nu omori dreacu pe cnv...condusu nu este pentru tn\\n
gogu pe 03 Septembrie 2012, 00:10
#31
pentru anonim
orikum bobo nu trebuie bagat in seama deoarce sufera de paranoia si skizofrenie fara niki un fel de gluma baiatul asta e skizofrenic cu acte .bine ca nu a lovit pe nimeni
anonim pe 30 August 2012, 18:02
#30
pt bobonete
asa e mai bobonete cand oameni nevinovati mor iar tu ii mananci de c*r si morti,Dumnezeu nu doarme\\n
Prieten cu BoBo pe 14 August 2012, 08:29
#29
@ Luminita
I-ati bai capre Bobo a venit de mult acasa ! \\n\\n smile) smile) smile)
Luminita pe 10 August 2012, 23:37
#28
RIP Bobonete
A murit aserara pe patul spitalului, a facut stop cardiac, Dzeu sa-l ierte
bobo pe 09 August 2012, 19:37
#27
pt toti
bai asta cu siteul esti cam prost ca nu ai apucat sa faci poze la masina......
bobonete marius pe 09 August 2012, 14:43
#26
...
Pt toti,,prietenasi,,mei mici care ma vb de rau, ii astept sa le arat actele de la masina si permisul de conducere.cei care scriu aici sunt oameni de kkt la fel k si oraselul asta. pe unii i omoara invidia k are ala,si ei nu ai.
ionut pe 09 August 2012, 14:37
#25
ati auzit
nu va mai luati bmw cumparativa dacii daca se poate 1100 sau logan ai auzit bobo. bmw a fost de vina daca erai in dacie acum erai mort . da era grigore multumit
nucu pe 09 August 2012, 11:37
#24
va spun eu adevaru
dragi concetateni cauza acidentului e urmatoarea . DRAGANEA SI MOHANU ASTEA SINT cauza . tot ce se intimpla in oras numai ei sunt de vina cred ca astea i-au cumparat lui bobo bmw si ia zis asa \\\" coaia pune mina da bea cit mai mult, noi te sustinem. vampire vampire vampire vampire
grigore pe 09 August 2012, 10:21
#23
sa va .....
avem cea mai proasta politie din tara.nu vorbesc prostii si vadau cateva exemple: toate masinile cu volan pe dreapta,inmatriculate in anglia au acte false facute la tavocu,stiti procedeul ala cu ulei ars si apoi cu solutie de developat, schaner...,numai intru in amanunte. alt exemplu e ca baietasii astia cu rablele astea numite bmw sunt un adevarat pericol public,ei avand o gramada de improvizatii si defecte la masini.domnilor politisti de la circulatie ...gata cu spagile,luati o gramada de bani din salariu,chiar nu vedeti ti**nii care se intrec pe strazi ziua in amiaza mare, haideti VA ROG FRUMOS pana nu se intampla vreo tragedie si mai mare,sa moara oameni nevinovati. iar cand va duceti pe la plaja nu mai beti alcool si apoi va urcati la volan, k lumea va vede si ce exemplu in p**a mea dati voi?????
ionut pe 08 August 2012, 00:48
#22
gogulee, gogulee
esti prost sau esti prost masina lui bobo era pe numele lui cu nr de rominia teleorman. aVEA si rovineta
gogu pe 07 August 2012, 18:41
#21
bombonete, spaima paharelor
ala fugea ca disperatu cu masina aia, nici acte nu avea la ea, da militienii nostrii dorm in post, in loc sa ii opreasca pe toti astia cu nr straine!! asa a meritat, s\\\'a urcat baut la volan si facea talente! sa se invete minte!!
emil pe 07 August 2012, 01:11
#20
pt toti care au comentat
vb numai landra si niki nu stiti cum sa intamplat si dc sa intamplat.eu am fost cu bobonete in masina si stiu ce sa intamplat.nu era beat cum spun toti dementi dupa site.normal acuma dak fiecare dintre voi beti un pahar de whiski va imbatati.NU logic.accidentul sa intamplat din cauza ca roate sa rupt din mers si din cauza lacului de pe marginea drumului.a trecut prin lac ne-a furrat de c*r si sa rupt roata .si finalul a fost mai traghik.....noi toti ar trebui sa vedem asta ca pe o experienta....ca so beat si treaz cand e sortit sa mori.mori.cu totii stim ca la fiecare dintre noi sar fi putut intampla.si sa nu uitati ca el nu e operat la cap tot din cauza unui accident.sa stiti si voi...asta e primul lui accident grav de cand are permis.si mai ales GOGU.e un nebun care o fi ala.nu il cunosc....e problema lui cum mergea bobonete.si presupun eu cn e acel GOGU..dar tac ca e mai bn....in fine P.S numai vb landra si terminati cu aberatiile...\\n
ionut pe 07 August 2012, 00:24
#19
nu am bmw
am mercedes fratioare fac parte din alta clasa sociala, iar despre ionut cu bmw si despre alti ii cunosc foarte bine cit despre mascariciu ala cu eco atit pot spune se va auzi si de el iar tu gogutzule esti mic.
gogutzu pe 06 August 2012, 13:25
#18
ma ioane....
nu cumva tu esti ala cu BMW-ul ala galben? daca da, te asigur fratioare ca tu mori in patu\\\' tau de acasa, asta daca nu omori pe cineva cu masina. tu te sui baut la volan? daca da, atunci esti un posibil criminal.
ionut pe 06 August 2012, 13:23
#17
bai eco
ai grija ca se aude cit de cutind si de tine iti aduci aminte ca ultima data ai dat in gard la dorel), bobo cel putin era beat dar tu esti prost
ECO pe 06 August 2012, 07:57
#16
pt DNA
frate pe mine unul ma doare capul cand vad cat rahat poate sa mance uni pe acest site dat ma rog. Important acum este sa se faca marius bine si sa vina acasa ok. SANATATE wink
DNA pe 05 August 2012, 22:57
#15
pt #7
Esti singurul care are dreptate...a venit cu viteza dinspre parc si a dat in pietrele alea din intersectie si i-a sarit roata...a pierdut controlul si...asta e...tuning frate...inca odata ATENTIE ce prezoane folositi cand schimbati jantele si nu mai faceti cazane d-astea tunate dupa ureche. Sanatate
ionut pe 05 August 2012, 10:55
#14
waw
ba nene ce a facut mare lucru bause si el 2 3 pahare de wyski si sa urcat la volan credeti ca asta e un lucru rau.ginditiva mai bine nu e mare lucru sa bei 2,3 pahare sa te urci la volan.
niyabet pe 04 August 2012, 20:17
#13
Traim intr-o jungla, nu intr-un oras civilizat!
Ar trebui sa scrieti un articol si despre cat de riscant e pentru un pieton sa traverseze strada regulamentar, adica pe zebra si la culoarea verde a semaforului, in Turnu Magurele. Cum, oricat te-ai asigura, tot se gasesc soferi dementi care accelereaza in intersectie si risti sa te surprinda pe la jumatatea trecerii. Unde sunt politistii de circulatie care altadata ii mai struneau pe soferi? Unde sunt patrulele de politisti cu automate si caini lup care asigurau linistea si ordinea altadata in orasul asta?
gogu pe 03 August 2012, 19:43
#12
ptr.cris
ai scris numai prostii.cond.auto nu se numeste alin robitu.se numeste bobonete marius.toti il stiu ca erea un dement,a mai avut un achident grav in urma caruia a fost operat la cap iar acum lovitura este tot pe partea unde a avut operatia.oricum este destul de grav.in ultima perioada circula cu auto numai sub influenta alcoolului si cu mare viteza.a gasit ce cauta si bine ca nu a mai omorit si pe altii.
giorgiana pe 03 August 2012, 15:50
#11
nu cred ca a fost din cauza alcoolului
eu nu cred ca fost din cauza alcoolului. Sper doar ca este bine.
:))) pe 03 August 2012, 15:40
#10
/:)
Tu ai gandit cand ai scris toate porcariile astea? Din c*riozitate :-?
coco pe 03 August 2012, 14:19
#9
accident auto
accident cerebral si consum de alcool?\\nbine ca nu a mai ranit si pe altii nevinovati
coco pe 03 August 2012, 14:11
#8
BMW
pai cum draga,masina BMW cu conduce singura?ca... asa cred unii din Romania, daca ai masina \\\"super\\\"merge si singura,sa nu mai spunem de faptul ca nu se respecta nici un indicator,nu se respecta nici pe sine,ca doar avem masini de fite...
ECO pe 03 August 2012, 13:43
#7
accident
in primul rand a intrat in carma situata in acel loc, si apoi a ricosat in stalpul de beton, cauza accidentului fiind roata care tocmai ii sburase din cauza prezoanelor prea sc*rte. asa ca ATENTIE ce prezoane folositi la roti. \\nImi pare rau de el si sper sa isi revina cat mai repede.
Diablo pe 03 August 2012, 12:09
#6
Stiu
Pai vreti sa va spun eu unde e masina lovita si sa fac si poze?
UNU pe 03 August 2012, 09:36
#5
.......
N-am nimic cu baiatu dar...asa ar trebuii sa pateasca toti cei care se urca beti la volan ca a 2-a oara sigur nu mai fac.\\n
robitu pe 03 August 2012, 02:08
#4
masian
ce bine imi pare ca nu stii unde e masina lovita!!! si nici macar poze cu ea nu ai..
robitu pe 03 August 2012, 02:07
#3
genial
du-te la peste cris!
robitu pe 03 August 2012, 02:01
#2
falsi jurnalisti!
prietene care tot scrii aici .. \\n\\nESTI UN IDIOT!!!!
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.