Chiriaşii din Căminul Tineretului din Turnu-Măgurele - victimele administraţiei locale.

06 August 2011, 00:23 | 2560 vizualizări | 3 comentarii
Car Universal
Caminul Tineretului

Nici astăzi nu a fost reluată furnizarea energiei electrice în Căminul Tineretului din Turnu-Măgurele. Aflat lângă Colegiul Tehnic "Gen. David Praporgescu", căminul este într-o situaţie dificilă pentru că mulţi chiriaşi au plecat, deoarece nu se poate trăi ca în "epoca de piatră", adică fără energie electrică. Unii chiriaşi au plecat la căminele private din zona Catanga, însă sunt şi dintre cei care nu au bani să se mute acolo. Chiria în acest cămin, administrat de primăria turneana, este de 30 de lei, sumă foarte mică, în comparaţie cu cei 250 de lei pe care trebuie să-i plătească cei care locuiesc în căminele private.

Primarul Mohanu, cel care "rezolvă"(din gura!) toate situaţiile, nu a binevoit să intervină, astfel că situaţia a ajuns critică. În acest cămin locuiesc tineri şi mai puţin tineri, din toate categoriile sociale. Nu ei sunt de blamat că sunt persoane care n-au plătit energia electrică. Primăria trebuia să intervină şi, dacă nu se rezolva amiabil, trebuia sa evacueze rău-platnicii. Acum, când datoria este mare, suferă toată lumea. Tot ce se întâmplă cu acest cămin, dar şi cu cel de la Piaţa Municipală, miroase a interese particulare servite în detrimentul interesului public.

Cele două cămine vor deveni profitabile când vor ajunge pe mâna unui privat. Falimentul căminelor este unul din numeroasele exemple din oraşul nostru în care se poate observa cum Primăria intenţionat falimentează anumite afaceri pentru a le trece în sectorul privat, unde devin profitabile. Dacă se doreşte păstrarea căminului, sunt soluţii pentru aducerea pe linia de plutire şi reabilitare, care să facă faţă concurenţei. Socialismul de caviar al domnilor Dragnea şi Mohanu are grija celor săraci doar în discursurile populiste, în realitate lucrurile sunt altfel. Bogaţii oraşului sunt în PSD sau au legături cu acest partid, ceea ce spune mult despre faptul că nu au cum să înţeleagă problemele celor săraci. Domnule Mohanu, nu vindeţi căminul, măriţi puţin chiria iar cu banii câştigaţi puteţi să-l reparaţi şi să-l faceţi profitabil.

Falimentul acestui cămin nu este un lucru ieşit din tiparul administraţiei actuale, administraţie care a falimentat un oraş întreg. Turnu-Măgurele merge, pe zi ce trece, spre rău, la fel ca acest cămin. Oraşul nostru a fost dăruit cu tot ce trebuie, dar degeaba, actuala administratie locala il duce spre dezastru. Căminul Tineretului este poziţionat pe o stradă principală şi trebuia să fie profitabil, dar administraţia corupta a orasului l-a "ajutat" sa ajunga in faliment.

Citeşte şi
Comentarii (3) Adaugă comentariu
floridor pe 09 August 2011, 15:42
#3
prepaganda,cum ar zice ti**nul
Vreau nu vreau trebuie sa ma fac avocatul diavolului.\\nAceste camine au fost ale CIC-ului,care le-au dat primariei fiindca nu erau rentabile.Au venit vremurile cind sacii fara fund trebuie cirpiti.Cunosc o familie care a stat in acest camin sapte ani si n-a platit niciodata nici numic,vorba ti**nului.Aveau cinci copii,el nu servici,ea nu servici,iar ce cistigau cu ziua,beau noaptea.Caz social ar zice unii,copii multi,servici nema,ajutor social bunicel,nu-i putem scoate in strada ca de nu e moral,si sunt asistati social.De ce din impozitul pe care-l platesc, de ficare data,la inceput de an, sa tinem in spate personaje tip Moxu,Broscoi,Pastrama,Besteala,Gusatul,Mita costorareasa,care n-au muncit in viata lor,desi toti sunt trecuti de patruzeci de ani,si nici n-or sa munceasca vreodata,nici macar cu matura pe strada.la social. Haide-ti sa fim seriosi,trebuie sa terminam cu pomenile,nu puteti face miine ce au facut cinsprezece ani altii,nu vreau o alta mama a ranitilor.\\nS-auzim de bine.
Florin pe 06 August 2011, 11:00
#2
Rusine!!!
Dc nu da-ti lumina oamenilor acestia ei au crezut ca daca vin aici in camin vor avea si ei toate UTILITATILE\\n
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.