Dragnea, "îngerul" neprihănit!

18 Aprilie 2011, 00:14 | 1334 vizualizări | 6 comentarii
Car Universal

 

 Intrăm în Săptămâna Patimilor şi oamenii sunt mai apropiaţi de cele sfinte. Acest lucru nu este valabil pentru un politician precum L.Dragnea. Omul care conduce Teleormanul de 15 ani (da, de 15 ani!), este ofuscat că nu are puterea la nivel national.

 Desi a demonstrat, în perioda lungă de când conduce judeţul, că este unul dintre cei mai corupţi politicieni, Dragnea apare pe post de înger la unele  televiziuni. Am urmărit, duminică seara, o emisiune la care a fost prezent şi domnul Dragnea. Spuneam, într-un articol anterior, că nu este săptămână fără ca Dragnea să nu scoată o "bulă" pe gură. Şi duminică seară  nu s-a dezminţit şi a spus că se simte frustrat că nu poate să ia bâtele şi, împreună cu unii tovarăşi, să treacă la schimbarea guvernanţilor. 

Domnule Dragnea, observăm, în Turnu-Măgurele, "democraţia" pe care o clamati! Toate funcţiile din serviciile publice ale primăriei turnene au revenit membrilor partidului dumitale. Până şi femeia de serviciu de la primărie trebuie să aibă carnet de membru. Acuzând guvernanţii, domnul Dragnea uită mafia din Teleorman, mafie condusă chiar de dumnealui. Cum poate explica Dragnea faptul că mai mult de jumătate din bugetul Consiliului Judeţean Teleorman (al cărui preşedinte este chiar dumnealui) este alocat pentru firma Teldrum şi asfaltările de mântuiala pe care le face? Străzile din Turnu-Măgurele arată ca după bombardament iar vinovatul se răsfaţă la televiziune!

 Dacă tot vorbeşte de mafie, Dragnea ar trebui să spună ce averea avea în 1996 şi ce avere are acum. Mai ales după anul 2000, averea acestuia a crescut exponenţial. Din ce, domnule Dragnea? Din salariu dumitale şi-al doamnei Bombonica?  

 

Citeşte şi
Comentarii (6) Adaugă comentariu
doina pe 19 Aprilie 2011, 08:06
#6
treziti-va
Pentru Octav\nDraga Octav, desii tu injuri, eu am sa-ti vorbesc frumos. Nu te mai supara ca nu PDL-ul a saracit tara, ci hotii care au condus din 1990 incoace. Ai uitat ce partid a furat, a jecmanit,a inchis fabrici,si ei sau pricopsit, inclusiv Dragnea, despre care este vorba / Iti aduc ieu aminte! FSN, PSD, actual USL! PDL-ul nu a facut decit sa mai repare ce au nenorocit alti (cit se mai poate ). Dar cei care gindesc ca si tine, fac parte din categoria celor carora jupinul Dragnea pe care il iubiti atit de mult le-a spus ca au creerii spalati. Mai este un an pina la alegeri, treziti-va si sa luam jucaria din mina jupinului, daca nu vrem sa ajungem sclavi pe domeniile lui.
acelasi OCTAV pe 18 Aprilie 2011, 21:54
#5
SAITUL PDLISTILOR
NU VA UITATI IN OGRADA VOASTRA,LA UDREA.FLUTUR,PINALTI.BOC.BASE.EBA,STOLOJAN.RIDE CIOB DE CIOB,CIND EL E FACUT ZOB.SA VA SATURE PAMINTU.ATI LUAT DE LA GURA COPIILOR,DIN PENSIA OAMENILOR(BARTINILOR),MUNCITORILOR25%,SA VA DEA DUMNEZEU DUPA SUFLETUL CARE-L AVETI LESINATILOR DE JAVRE PORTOCALII.SI SA NU UITATI CA ROATA SE INVIRTE.DE FURIA POPORULUI BADJOCORIT NU O SA SCAPATI.NICIODATA SA NU SPUI NICIODATA.
GHEORGHE pe 18 Aprilie 2011, 19:46
#4
Pentru Bombonica
Ho fa bagaboanta mica, ca nu iei banii in mormant.\n
un psd-ist pe 18 Aprilie 2011, 17:09
#3
pt. Bombonica
Asa-ti place, Bombonico ? Asta e practica la voi in PSD ? Asa le place si lui Ely Iagar,Tatiana Sandu, Simona Ghinea? Pe cine sa intrebam: pe Mohanu, Simionescu, Cuclea ? Sau, ne spui tu, ca poate stii.....
Bombonica pe 18 Aprilie 2011, 16:18
#2
ptr.rep.
draga georgeee...poti sa ma iei un pic cu l.i..mba...de jos in susss...ahhhh...deja simt fiori.... smile)
Bombonica pe 18 Aprilie 2011, 09:15
#1
pentru toti votantii
Da ma,am furat si o sa mai furam,daca sunt atat de multi prosti in Teleorman.Si vrem sa facem si mai multi,si mai saraci.Ha,ha,ha,nu ii recunoasteti,sunt peste tot ?!
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.