Cât "bine" a făcut "baronul " local L.Dragnea?

07 Februarie 2011, 23:13 | 2304 vizualizări | 15 comentarii
Car Universal

 

 Am auzit la radio sau am văzut la televiziuni cum conducerea PSD a încercat să-l scoată nevinovat pe unul dintre cei mari puternici baroni locali din România, Constantin Nicolescu, preşedintele CJ Argeş. Un argument al jalnicei campanii a conducerii pesediste a fost acela că :"„Omul ăsta a făcut atâta bine încât nu merită un asemenea tratament."Apărătorii lui Nicolescu au aplicat aceeaşi logică pe care am tot auzit-o şi în judeţul nostru.

Sunt unii care spun că Dragnea a făcut şi bine unor oameni. Ce fel de bine a făcut Dragnea? Păi, să vedem cum stau lucrurile în Teleorman. Dragnea conduce, de 15 ani, ca un mare şef , un grup de indivizi care au furat tot ce au putut. Ştim că, neoficial, Dragnea controlează tot ce mişcă în judeţ: angajările în instituţiile publice, afacerile pe bani publici (şi nu numai) sau chiar actele de caritate (pomeni electorale, în general).

Despre Dragnea se ştie că este putred de bogat (câţi bani a oferit PSD ca să devină secretar general!) şi conduce cu mână de fier judeţul. Se găsesc oameni care să spună că Dragnea a făcut bine. Să luăm câteva exemple. A angajat cu siguranţă într-o instituţie publică, la rugămintea unui coleg de partid, oameni care nu şi-ar fi găsit singuri o slujbă decentă.  Dragnea a făcut atât bine din acest fel încât a creat un monstruos aparat administrativ posibil.

E adevărat, a făcut bine unor oameni, dar ne-a făcut rău noua tuturor, pentru că, în loc să finanţăm investiţii în infrastructură, plătim salariile unor pile. Cunoaşteţi multe exemple la primăria din Turnu-Măgurele.

A dat lucrări plătite din banii statului unor prieteni, colegi de partid sau rude (Tel Drum şi Proinvest sunt campioane la contracte cu CJ Teleorman). Le-a făcut mult bine oamenilor respectivi, băgându-le în buzunare sute de mii sau chiar milioane de euro, dar am pierdut noi toţi, pentru că s-a distrus astfel orice concurenţă cinstită în afaceri. Cine are afaceri de succes în Turnu-Măgurele? Ghici ciupercă, ce-i? 

 

 A făcut pomeni, a dat alimente sau haine unor oameni nevoiaşi, cu precădere în anii electorali. Le-a făcut un bine săracilor, dar ne-a făcut rău nouă tuturor, pentru că prin aceste acte de binefacere a cumpărat de fapt voturi, aruncând astfel în derizoriu însăşi ideea de alegeri democratice. Cine câştiga alegerile în Teleorman, mai ales în zona Turnu-Măgurele?  

 

 A asfaltat un drum, o stradă periferică, o uliţă dintr-un sat, rămase tot timpul în afară planurilor de modernizare. A tras canalizare sau a extins reţelele de apă potabilă într-un cartier mărginaş.

Locuitorii din comuna Lita stiu, de pe acum, ca în campania din 2012 se vor sapa câteva șanțuri și se va spune ca Dragnea "va băga" apa. Şi în acest caz, „binele" nu vine decât în campania electorală. Asfaltul nu e o componentă a civilizaţiei, ci un fel de pastilă de memorie: „Nu uitaţi cine v-a scos din noroi, ca să ştiţi ce votaţi". Acest „bine" ne face tuturor rău şi pentru că demonstrează că, în România, asfaltul, canalizarea şi apa potabilă pot sta la cheremul unui singur om, care decide singur cine trece în secolul 21 şi cine rămâne în Evul Mediu.

Cei care mai cred în "binefăcătorul" Dragnea să nu uite că Teleormanul este cel mai sărac judeţ din ţară, feuda unui conducător medieval numit Dragnea. De fapt, Dragnea se comportă ca un asemenea şef, organizând vânători pe dopmeniul său, petreceri la hotelul propriu sau concedii în Brazilia. Acesta este şeful grupului care spoliază Turnu-Măgurele şi cea mai mare parte din judeţ.  

 

 

Citeşte şi
Comentarii (15) Adaugă comentariu
t.c. pe 10 Februarie 2011, 13:41
#15
pt. aaa
Pardon, am centrala ! Eu vorbeam despre idea de a tremura din cauza edilului sef. Pricepi ? Consideri ca trebuie sa fiu mai explicit ? Sau trebuie sa vina \"specialistii\" Belu, Cone, Iancovici, Alan et co. sa le dea turnenilor meditatii la tremurat ? Pentru ca ei sunt gasca de mafioti care graviteaza in jurul primarului, pe zeci de milioane. Deh ! Mai pun si ei un ban de o sponzorizare,ceva acolo....pentru ascensiunea lui Dragnea in PSD. Maine-poimaine il sapa si pe Ponta.
aaa pe 10 Februarie 2011, 10:58
#14
pt t.c.
:-j prietene nu am ce sa iti explic tie ca tot cum vrei intelegi. cred ca esti capsoman. vezi sa nu faci turturi in casa
t.c. pe 10 Februarie 2011, 07:05
#13
tot pt aaa
Asta cu Mohanu, sa i-o spui lu \' Mutu ! (Nu fotbalistul ). Inseamna ca ai ramas incremenit in propriul proiect . Pacat ! Majoritatea turnenilor realizeaza pe propria piele ce inseamna \"otrava Mohanu \" pentru oras. Si apoi, pana cand ? Ca se apropie de 70 de ani...
aaa pe 09 Februarie 2011, 21:36
#12
tot pt t.c.
si afla ca nu am nici o legatura cu Mohanu. nu il cunosc, nu ma cunoaste, ba chiar nici macar nu sunt vreun sustinator de al lui
aaa pe 09 Februarie 2011, 21:34
#11
pt t.c.
am apartament in care am caldura ca platesc intretinerea, dar m-am debransat pt ca am casa pe magurele si ma simt mai bine acolo. ai ceva impotriva. si ca sa dormi linistit in seara asta nu primesc nici o indemnizatie de caldura
t.c. pe 09 Februarie 2011, 21:04
#10
pt.aaa
Hotaraste-te : stai la casa, sau la bloc ? Pentru ca dupa ceea ce ai scris, nu prea stii nici tu.Un lucru e sigur : daca stai la casa, probabil faci focul in soba. Iar daca stai la bloc si iti este bine fara caldura, probabil te incalzeste Mohanu. Sigur, cei care nu au primit caldura si nici compensatia pentru energie termica, te urasc pentru asta. Si pentru linistea ta : nu stau in Catanga.
aaa pe 09 Februarie 2011, 16:19
#9
pt t.c.
daca presupunem ca 70% din cetatenii orasului locuiesc la bloc (ceea ce este gresit) atunci circa 50% nu au caldura, pt ca nu tot orasul nu are agent termic. restul de 30% presupunem ca locuieste la casa si au incalzire proprie. te iau la mine la bloc eu sunt debransat pt ca locuiesc la casa si nu vreau sa platesc degeaba si daca eu am 7-8 grade in casa sau mai putin iti dau ce vrei tu. gandeste si tu inainte sa vorbesti si incearca sa numai exagerezi. daca tu stai in catanga si iti bate viscolul prin crapaturile blocului asta e partea a2-a. scuzele mele
aaa pe 09 Februarie 2011, 16:09
#8
pentru cris
dar cum pdl-isti au incercat sa il scoata nevinovat pe Pasat care e acuzat de santaj, asta cum se mai numente. aaa sau ai vostri sunt corecti. ce e la putere = oameni corecti. opozitia= toti hoti. asta e tabloul pe care il ai tu in cap
dana f. pe 08 Februarie 2011, 22:56
#7
ce sa zic
este un oras vai de capul lui turnu magurele indiferent cine il conduce\n
gigi pe 08 Februarie 2011, 19:53
#6
pt. nicolae m.
Indivizii enumerati de tine impreuna cu directorul de atunci Manea au dat ingrasaminte cu buna stiinta unor firme fantoma.Ei au incasat malaiul combinatul a ramas cu sacul gol. Au dat unei firme din judetul OLT ingrasaminte de zeci de miliarde si au acceptat o compensare cu o fabrica de alcool supraevaluata.\n De astfel de afaceri sunt capabili acesti dihori. Cracea,\"tractoristul\",nu a furat si nu a inselat pe nimeni.
t.c. pe 08 Februarie 2011, 19:27
#5
pt nicolae
Mai Nicolae, cum se face ca tu intelegi mereu lucrurile pe dos ?\nPai rau mai mare pentru orasul nostru, decat Dragnea nu exista.\nCombinatul mai merge, inca, gratie lui Ion Nicolae. Dragnea este groparul orasului . Tu nu faci parte din cei care au tremurat in iarna asta, nu e asa ? Ei, afla, ca 70 % dintre cetateni, au trait in case, la 7-8 grade. M-am convins, esti din aceeasi categorie cu cei pe care mintea nu prea -i ajuta. Deh ! De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.
Pardalian pe 08 Februarie 2011, 14:57
#4
Presedinte
Sper din toata inima ca Traian si D.N.A. sa nu uite si de \"puiul de militian de la teleorman\" Sunt convins ca are multe dosare, dar vreau si finalizarea lor cat mai c*rand posibil.
Pardalian pe 08 Februarie 2011, 14:53
#3
Pentru Nicolae
Nicule, esti chiar idiot, combinatul a fost repornit de Ioan Nicolae care l-a cumparat si la transformat intr-o afacere rentabila.Nu vad ce legatura are Cracea cu aceste lucruri, dar este de apreciat faptul ca-i da m**e lui dragnea constant si pe fata spre deosebire de sleahta de lingai care i-ar da si ei dar nu au c*rajul necesar.
dan c. pe 08 Februarie 2011, 10:00
#2
inselaciune
Daca nu sti ce se intampla cu adevarat in Teleorman,nu-ti mai da cu parerea despre \'\'binefacatorul\'\' Dragnea. Ne-a bagat constant mana in buzunar,si a inselat sperantele majoritatii cetatenilor, pentru a avea o viata mai buna.Toti cei care scrieti laudativ la adresa lui Dragnea sau Mohanu,aveti acelasi tip de mesaj,jos Basescu. Lumea,si tineretul in special,a mai deschis ochii,si pentru ei,viitorul se vede altfel.
nicolae m. pe 08 Februarie 2011, 07:53
#1
recunostinta
BAI CRACEA.TOV L.N.DRAGNEA A PUS UMARUL LA REPORNIREA COMBINATULUI, ALATURI DE EL A FOST SI MOHANU. TU CE DRACU AI FUCUT? TRACTORISTULE....DEVENIT INGINER PRIN FABRICA DE DIPLOME.
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.