Dănuţ Cuclea - dacă tăcea, filosof rămânea!

04 Noiembrie 2010, 17:19 | 1625 vizualizări | 1 comentarii
Car Universal

Domnul viceprimar, Cuclea Dănuţ, spune, în ziarul cu nume de judeţ, că nu mai poate negocia cu reprezentantul SC Wirom deoarece acesta a plecat în străinătate. Domnule Cuclea, dumneavoastră ce aţi făcut  până acum? V-aţi trezit acum din lunga hibernare şi nu aveţi cu cine negocia? Credeaţi că nu mai vine iarna?

Cu ce vă ocupaţi dumneavoastră în Primărie? Cu mitinguri, petreceri, numai pentru turneni nu vreţi să munciţi?  În loc să mergeţi la miting la Bucureşti, mai bine negociaţi căldura din casele turnenilor. Dacă nu faceţi asta, de ce mai staţi la primărie? Când organizaţi petreceri la Casa Armatei, nu ştiaţi că trebuie să negociaţi, că "omul gospodar îşi face iarna car şi vara sanie"? De unde gospodari în primăria lui Mohanu, acolo sunt indivizi care gândesc doar la binele propriu.

Tot domnul vice mai spune că primăria este dispusă să facă un credit la bancă, însă nu a precizat data. Mai bine tăceaţi şi nu mai vorbeaţi. Nu aţi spus nimic nou.  Lucrul ăsta trebuia făcut demult, frigul a venit. Până acum vreo lună spuneaţi că nu se dau subvenţii, că guvernul este slab şi primăria turneana e săracă. De-aceea aţi dus oameni la miting, de asta i-aţi plătit, pentru că sunteţi săraci! Nerușinaților, sunteţi o şleahtă de oameni josnici, care nu face nimic pentru cetăţeni. Dacă şi dumneata şi primarul aţi sta în frig, ce repede aţi rezolva problema. Aşa, aveţi centrale termice, ce vă păsa de amărâţii pe care îi periaţi doar în campaniile electorale! 

Domnul Cuclea spune că datoriile cetăţenilor se ridică la sumă de 22 miliarde de lei vechi, bani care nu pot fi recuperaţi deoarece" oamenii devin din ce în ce mai săraci". Da, oamenii obişnuiţi devin mai săraci, dar sunt şi mulţi oameni ai primarului care se îmbogăţesc mereu. Aţi văzut lista cu "revoluţionarii " din Turnu? 

Ce ne puteţi spune despre revoluţionarii din oraş? Ştiţi şi dumneavoastră despre faptele de vitejie ale acestora? Aţi discutat cu domnişoara Iagăr, să vedeţi cum a pus dumneaei pieptul în faţa gloanţelor? Cât pământ a oferit primăria acestor indivizi, câţi bani se pierd la bugetul local pentru că aceştia sunt scutiţi de impozite? Vorbiţi despre aceste lucruri, dacă aveţi curaj, acestea interesează turnenii.

Dacă Dragnea merge în concedii prin Brazilia, primarul merge să viziteze China, de ce nu mergi şi dumneata în străinătate să negociezi cu cei de la Wirom? E simplu pentru ca noi ,contribuabili, va plătim toate aceste lucruri. 

Citeşte şi
Comentarii (1) Adaugă comentariu
calafeteanu pe 05 Noiembrie 2010, 02:38
#1
MiHAI IONESCU
n ati facut nimic pt orasul asta si la sport noroc c a venit MIHAI IONESCU sa investeasca in echipa primariei,in echipa orasului,sper s apara oameni cu caracterul asta,voi cei din politic trebuie sa va spanzurati
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.