Una dintre puținele cooperative agricole funcționale, care a câștigat un proiect de două milioane euro pentru construirea unui depozit de legume, s-a „împiedicat” foarte aproape de semnarea contractului, din vina cooperatorilor.
Cooperativa Agricolă „Romanațiul” Urzica din Olt a fost înființată în 2018 și este una dintre puținele funcționale la nivelul țării, deși în documente sunt sute de astfel de cooperative. S-au asociat mai întâi legumicultorii din comuna Urzica-Olt, au venit și din alte comune vecine, iar anul trecut au ajuns la aproximativ 70 legumicultori.
Aceștia au înțeles că împreună vor fi o forță în negociere, atât atunci când vine vorba de achiziționarea produselor necesare unui ciclu de producție, cât și în privința punerii pe piață a produselor lor. În scurt timp au și cules roadele cooperării, reușind să cumpere îngrășăminte, fertilizați, produse de combatere etc. la prețuri mai mici, însă, cel mai important, au semnat și contract de preluare a produselor cu un mare lanț de supermarket-uri. Ba, dovedind că sunt serioși, partenerul le-a decernat, în 2021, titlul de „Producătorul anului“.