Doi tineri, din Alexandria si Turnu Magurele, s-au ales cu dosare penale dupa ce aparatul drugtest a indicat ca au consumat droguri

13 Mai 2022, 16:35 | 1979 vizualizări | 0 comentarii
Car Universal
Drugtest

 La data de 10 mai a.c., orele 22:20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria, au depistat un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Alexandria, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, rezultând faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru a i se recolta o mostră biologică.

 La data de 12 mai a.c., orele 23:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turnu Măgurele, au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Turnu Măgurele, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Turnu Măgurele, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul drugtest, rezultând faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru a i se recolta o mostră biologica.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiunii de “conducerea  unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive ”,  urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent.

Citeşte şi
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.