Patru smardoi din Turnu Magurele au fost retinuti pentru violare de domiciliu si distrugere

12 Octombrie 2021, 18:57 | 4427 vizualizări | 13 comentarii
Car Universal
Smardoi

În ziua de 11 octombrie a.c. , polițiștii din Turnu Măgurele au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe strada Ion Creangă din localiate are loc un conflict cu mai multe persoane.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care în urma cercetărilor au stabilit următoarele: În ziua de 11.10.2021, în jurul orei 14:30, patru bărbați  cu vârste cuprinse  între 25 și 52 de ani, toți din mun. Turnu Măgurele, ar fi pătruns fără drept în curtea unui bărbat în vârstă de 42 ani din Turnu Măgurele situată pe strada Ion Creangă unde cu ajutorul unor obiecte contondente i-ar fi spart acestuia geamurile de la casă și de la o magazie.

În urma probatoriului administrat  s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor  de   „violarea de domiciliu și distrugere” iar față de cei patru s-a luat măsura reținerii pe o durata de 24 ore, aceştia fiind depuşi în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J Teleorman, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Citeşte şi
Comentarii (13) Adaugă comentariu
ș ț u v w x y z q pe 17 Octombrie 2021, 16:38
#13
Lui #8 și Bogdan #9
Îi răspund eu lui #8 (cel care a c/omis câteva litere din alfabetul Patriei), la întrebarea : "În ce țară trăim?", (căci Bogdan a omis) .

---Trăiești în Țara în care electoratul necalificat, puternic îndoctrinat cu ideologie-roșie-bolșevică-estică... în 20 maiu-Orbu 1990, în duminica orbului au votat ca orbii, 67%, unPCR val 2 revopsit în FSN.( azi creiere spălate sau ciumații roșii).

__ "Cine să facă ordine?!!!"... are cine domnule Bogdan :o ȘTAMPILUȚĂ inteligentă !!! Există mulți roboți cu inteligență artificială în toate domeniile. Dânsa să voteze singură să nu-i lase pe bipezii "4 pe zi" să voteze greșit în cabina de vot.

Gândește-te la inteligența artificială din aviație, "pilot automat" care îl împiedică pe pilot să facă erori tehnice și aduce avionul pe pistă în siguranță. Sau elaborează tu un proiect pt educarea, școlarizarea, examinarea pt permis de alegător pt alegătorii... inApți de vot sau cumpărați cu o sacoșă cu alimente de bază sau minciunele electorale.
alt Ins pe 17 Octombrie 2021, 15:53
#12
Pt. INS #7
Bine zis, bună opinie! Continuă!!!

Legendă sau nu, circula prin anii '80 o întâmplare dintr-o o secție de miliție : i-au băgat pe toți țiganii - adunații urma unei bătălii între clanuri-, la grămadă în arest, fără să-i 'scaneze'. Cu uneltele din dotare de 'sfadă', peste noapte ăștia s-au măcelărit între ei... fiind premeditat lăsați fără supraveghere. Iată o ieftină și la îndemână soluție... poate singura, pentru reeducarea(?), potolirea și eradicarea(!)... "etniei problemă".
Gogu 21 pe 16 Octombrie 2021, 14:12
#11
Datorie
Sa i prinda si pe cei care fura pe calculator. Pe la Viisoara politia haituiete amarstii care se duc de foamela peste pe garla si hacherii si au deschis depozite si siau luat masini scumpe si nui vede nimeni, politia nui deranjeaza
Militia pe 14 Octombrie 2021, 12:03
#10
Muncitor
Degeaba va suparati acum si va revoltati. Cand statul parafa aceste beneficii nu va interesa. O sa se sfarseasca si cu astea ca doar nu este sac fara fund
Bogdan pe 14 Octombrie 2021, 10:06
#9
#8,vrei să-ți spun eu în ce țară trăim?!
În țara în care cei ce lucrează în instituțiile statului câștigă mai bine și beneficiază de avantaje mult mai mari decât ceilalți cetățeni.În țara în care unii care lucrează în jur de 25 de ani și ies la pensie cu de 3-4-5 până la 10 ori mai mult decât cei ce lucrează sau depășesc cu mult stagiul complet de contributivitate din legea pensiilor din orice țară civilizată.Și acum,unde este paradoxul?Păi,cei huzuresc mai mult pe la stat și nu au aceleași performanțe și realizări,ocupă posturi pe criterii de meritocrație,nu au parte de conc*rsuri corecte,nu au răspundere și responsabilitate ca cei din mediul privat.Azi,când ”statul pare că a eșuat”,nu răspunde și nu plătește nimeni.Oare de ce?Tot vina celor mulți,celor săraci și defavorizați este?Nu,este doar vina metodelor mafiote a celor ce s-au instalat la vârful tuturor instituțiilor statului,a celor ce fac legi și nu le respectă și a celor lacomi și mincinoși din întreaga societate.Și voi vreți să ne fie mai bine?!Cine să facă ordine?
Abcdefghijklmnoprst pe 13 Octombrie 2021, 10:04
#8
Pentru Pol Turnu Magurele
Interlopi cu dreptul primarului ca îl aleg si cu ajutorul politiei de la turnu Magurele care chiar nu isi face treaba le este frica de ei ....... sunt patit si stiu ce zic ca am facut plangere la Alexandria in ziua de 21 luna trecuta si abia pe 5 am fost contactat de pol dupa 2 saptamani, si nu s a intamplat nimic ca se asteapta sa i dau in cap sau sa mi dea ca cica nu s a intamplat nimic e vorba de amenintare si santaj ! Oare in ce tara traim ?
Ins pe 13 Octombrie 2021, 09:52
#7
Cra....
Dacă nu i-au lăsat să se omoare între ei nici o treabă!
Gigel pe 13 Octombrie 2021, 09:27
#6
!!!
Nu cred cå miliția mai gåsea ceva p'acolo, cå åia, dupå ce s-au båtut şi au plecat acaså, s-au gândit så se mai şi plângå. Eram pe stradå.
Polițistului de la # 3 pe 12 Octombrie 2021, 22:40
#5
.
Mai puța, tu spui ca proc*rorii și judecătorii sunt corupți însă pe voi v-a cumpărat FRAȚII nimic, în frunte cu adjunctul și comandantul vostru. Este adevăr ca tot ăștia le da atenție și unor proc*rori din oraș, se știu ei care, știu și serviciile...
Ptr # 3 pe 12 Octombrie 2021, 21:30
#4
cu dragoste
D-le polițist gelat, pensat și cu pantalonii slim, gen colanți, chiar știi sa scrii: laso jos ca măcăne, voi nu aveți nici-o implicare în acest caz, țiganii s-au bătut ca dracii pe toată strada, s-au alergat cu furcile și topoarele ca la maraton pe străzi. Voi a-ți intervenit târziu, foarte, foarte târziu nenicutule... Sunteți buni, asa va credeți ?! Nu ne întrebați și pe noi, cetățenii plătitori ai salariilor voastre ?
Cucu pe 12 Octombrie 2021, 20:38
#3
Felicitări Poliției Turnu Măgurele
Așa băieți făcețivă treaba să scăpăm de gunoaiele societății Felicitări Poliției Turnu Măgurele acum să-și facă treabă Parchetul,Proc*rorul Și Judecătorii care sunt toți corupți și cumpărați de oamenii certați cu legea
Jmen pe 12 Octombrie 2021, 19:45
#2
Interlop
Care dracu e ma interlop în Turnu? Măcar știi ce înseamnă INTERLOP?? Ia zi Gogule!!!
Gogu pe 12 Octombrie 2021, 19:05
#1
Știre nedezvoltata
Cine sunt acele persoane? S- a implicat poliția? Mare lucru,pentru că ei nu se implica nicăieri!Un oraș fără reguli de circulație,dominat de interlopi!
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.