Foto Accident grav. Trei persoane au decedat.

25 August 2019 | 19674 vizualizări | 25 comentarii
Accident rutier.
Accident rutier.

Astăzi, în jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Turnu Măgurele au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 52 s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

La volanul mașinii se afla patronul restaurantului FSN, Nicu Daciu. Pasageri, bucătarul restaurantului și un alt bărbat cunoscut în Turnu Măgurele ca Fane "Casetaru"
Cei trei veneau de la restaurantul Briza Dunării, iar pe drumul dintre Combinat și Turnu Măgurele, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara carosabilului.
Nici unul din cei aflați în mașină nu a supraviețuit.

”Un bărbat în vârstă de 57 de ani din Turnu Măgurele, în timp ce conducea un autoturism pe DN 52, din direcția Combinatului chimic către municipiu, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se în afara părții carosabile”, se arată într-o infornare a Poliției Teleorman.

În urma evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto și a celor doi pasageri, bărbați în vârstă de 53, respectiv 60 de ani, domiciliați în Turnu Măgurele.

În cauză a fost întocmit dosar penal.

sursa: trnews.ro

 

Comentarii (25) Adaugă comentariu
ion pe 26 August 2019, 14:13
#25
v.............
imi pare f......f....rau...oameni tineri....
Ddd pe 26 August 2019, 13:33
#24
Sa fim seriosi
Ce o mai dati de colo colo a baut cu voi militieni astia corecti din turnu magurele stiti foarte bine ca de linga voi au plecat beti acum va faceti ca nu stiti
accident pe 26 August 2019, 13:22
#23
alcol
o mare problema pe dunare e,domnul simionescu ca umbla numai mortaciune,si automat si la volan
Adi pe 26 August 2019, 13:20
#22
Dumnezeu să-i odihnească.
E trist . Dar asta se întâmplă și din cauza la poliția din turnu magurele . Din informațiile mele oamenii ăștia 3 erau inconștienti de beți. Dacă polița din turnu magurele ar aplica legea pentru toata lumea la fel s-ar evita multe .. Dar la noi in turnu. Dacă ai bani sau esti patrona de ceva.. Nu esti oprit de poliție sau verificat de băutură. Daia mulți dintre ei ași fac de cap . Nu vreau sa deranjeze pe cine mesajul asta . Dar asta e adevarul. Dumnezeu sa-i odihneasca in pace! Condoleanțe familiilor îndurerate !
Ddd pe 26 August 2019, 13:17
#21
Sa fim seriosi
Daca ii oprea radoi la un control de rutina evita o tragedie

Mirel pe 26 August 2019, 12:20
#20
Pacat
Condoleanțe familiilor!
accident pe 26 August 2019, 11:52
#19
alcol
pe apa nu se mai poate merge de betivi cu bani numai rupti umbla cu skyjeturile si barcile,sa vina politia navala sa vada cati au prmis si cati nu au si mai umbla beti si drogati.
itiu pe 26 August 2019, 11:36
#18
dumnezeu sai odihneasca
buna ziua,dumnezeu sa i odihneasca downer downer
Vasile pe 26 August 2019, 08:35
#17
Păcat...
Nu trebuie să facem polemici asupra morții unor oameni. Buni sau răi, Dumnezeu să-i odihnească. Ceea ce este grav este că au plecat băuți, conștienți că nimeni n-o să-i oprească. Chiar, cum putea să-i oprească cineva? Unde fac polițiștii din Turnu chefuri de chefuri? Din păcate s-a întâmplt o tragedie, dar se vor trage concluziile necesare? Și se vor lua măsurile de rigoare? Cred că nu.
Gogu pe 26 August 2019, 07:21
#16
Pacat
Condoleanțe familiei
Pescar pe 26 August 2019, 07:08
#15
Accident
Eram la pescuit cand a trecut cu skijetul ala rosu dinspre islaz si alerga de ziceai ca al cheama moartea,sa verifice politia si pe apa ca beau toata ziua si chefuiesc pe pontoane si dupa pleaca beti cu masinile spre oras,daca nu se i-au masuri vor mai urma si altii,pacat de el . Dumnezeu sa te ierte prieten bun
DIN TURNU pe 26 August 2019, 02:59
#14
TURNUB
DUMNEZEU SA I IERTE PE TOTI TREI CARE AU PIERIT IN ACCIDENT!!!
TURNUB pe 26 August 2019, 02:57
#13
Pt MUIE PSD
DEZPRE CE VORBIM AGRAMATULE??

CHIAR IMI PLACE TITLU CARE LA I BAGAT, ,,RAHAT AMAR CE ESTI''

VAD CA FACI PARTE DIN CATEGORIA: MAJORITARILOR USOR DE MANIPULAT.

AM FOST MARTOR IN ACEASTA SEARA,

LA TERASA IMPRESIONANTULUI, MARELUI OM DE SUCCES IN AFACERI, DORI CIOARA, ERA IN FATA MEA, LA AFLAREA MORTI LUI NEA NICU, ERA TOT SURAZATOR, ESTI UN BOU FARA COARNE.

ASA CA STRIGA TARE MUIE PSD - MANCAMIAI NASU ...
Muie PSD pe 26 August 2019, 01:51
#12
Către muia de Turnu B
Aviz către comentariul lui "Turnu B"respectiv:

igurula care se buc*ra nu este decat :

VICTOR TIGANU

CU FIISO DORI --

DORI CHIAR A. FOST FOARTE ENTUZIASMAT CAND A AFLAT DE ACCIDENT.

PRAFU SA ALEAGA DE EL, DACA SA BUCURAT DE MOARTEA LU NEA NICU...

Ai impresia ca Victor sau Dori nu le-au mers afacerea din cauza lu Nicu? Ești un Mârlan basit și și un hoit obosit pe motiv ca ești tu retard sa știi ca se buc*ra alții de nereușită ta, al dreacu de căcat cu ochi de rasisitu pluii!

Dumnezeu sa ii ierte fiecare omu este dator cu o moarte mai devreme sau mai târziu, nimeni nu trăiește veșnic indiferent ca e roman sau țigan!
DIN TURNU pe 26 August 2019, 00:54
#11
TURNUB
Sigurula care se buc*ra nu este decat :

VICTOR TIGANU

CU FIISO DORI --

DORI CHIAR A. FOST FOARTE ENTUZIASMAT CAND A AFLAT DE ACCIDENT.

PRAFU SA ALEAGA DE EL, DACA SA BUCURAT DE MOARTEA LU NEA NICU...
Gogu pe 26 August 2019, 00:54
#10
In cauza
S a intocmit dosar penal !!?? Cui, mortului ??? Pai militia nu doarme pe ea ??
Mirel pe 26 August 2019, 00:04
#9
Acidetu
CODOLOATE FANE ..NICU..ETC.PRIETENI FOARTE BUNI.
Mihai pe 25 August 2019, 23:10
#8
Detalii
Nicu fsn.bucatarul lui si Fane casetarul
Pacat pe 25 August 2019, 22:52
#7
Erau tineri
Pacat, mare pacat
No name pe 25 August 2019, 22:34
#6
Viteza
Nicu(fsn)+bucătarul lui si inca unul
Ionut pe 25 August 2019, 22:31
#5
Philibossian !
Incearca sa scrii corect gramatical ! Cratima, semnul intrebarii... Dupa aceea sa ai pretentii !
Philibossian pe 25 August 2019, 22:19
#4
Detalii
Si cine sint persoanele. Fati reportajul intreg
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.