Aparitie carte - "Inchisoarea vietii" - Marius Concita.

28 Septembrie 2017, 09:21 | 7225 vizualizări | 66 comentarii
Car Universal
"Inchisoarea vietii" - Marius Concita.

- La editura Integral a apărut cartea "Închisoarea vieţii" a profesorului
Marius Concita din Turnu Măgurele.

- „Închisoarea vieţii” este o radiografie necosmetizată a societăţii
de după 1989 până în vremurile actuale. Autorul pătrunde, prin imagini brutale,
chiar crude, în viața celor nedreptățiți de soartă, în care predomină infracţiunile
de toate genurile – cerşetorie, proxenetism, trafic de fiinţe vii, şantaj, furt,
tâlhărie, prostituţie –, și în lumea clanurilor interlope. O lume care poate
stârni în cititor reacţii felurite – de şoc, de curiozitate, de uimire, de
revoltă, de acuzare, de teamă. Violenţa, agresivitatea verbală sau fizică nasc
în personajele aflate la vârsta copilăriei spre adolescenţă ideea de răzbunare,
de luptă, dar şi ambiţia de a ajunge la un alt nivel, însă pe căile, prin metodele
pe care le văd şi care le sunt exemple. Copii lipsiţi de copilărie, abrutizaţi,
agresaţi, exploataţi, care se înrăiesc trăind în preajma unor „şefi” care
terorizează, înfrâng prin violenţă orice dorinţă a tinerilor de a ieşi din
acest cerc vicios. Dar în acelaşi timp, viaţa şefilor acestei lumi naşte în
tinerii abrutizaţi dorinţa de a deveni ca ei – cu bani, maşini scumpe, vile
somptuoase şi mai ales cu puterea de a-i domina pe ceilalţi. Din această lume
nu există ieșire. E o lume în care rămâi închis pe viaţă.
- O carte dedicată copiilor nimănui, suflete pierdute, învelite în zdrențe,
abandonați de părinții ce îi condamnaseră brutal la un destin nedrept și acum
condamnați încă o dată de o lume strâmbă și obligați să trăiască pentru
totdeauna în închisoarea vieții.

- Romanul a apărut în data de 26 aprilie 2017, la editura Integral din Bucureşti.
Îl puteţi găsi pe site-ul editurii www.eintegral.ro şi în librăriile din
Bucureşti şi din ţară. Lansarea romanului „Închisoarea vieţii”, a avut
loc sâmbătă 27 mai, la târgul de carte Bookfest din Bucureşti, pavilionul
Romexpo.

Citeşte şi
Comentarii (66) Adaugă comentariu
Co stel pe 28 Octombrie 2017, 21:20
#66
Așa e!
Domnule Codrea, se vede că citești mult... Mai mult de cât Dragnea. Tudor Arghezi se scrie cu un singur i, doar așa! Sfatul meu e să mai citești.

Codrea pe 28 Octombrie 2017, 14:36
#65
Dragnea atată că ești din Turnu...
Oare el, tov. Dragnea, vine in ziua lansării? Dacă îi place cartea vine, dacă nu, nu. Exact ca într-un banc cu Arghezii: Dacă poate nu vine, dacă nu poate, vine. Mai precis nu vine, că nu-i place cartea.
Codrea pe 28 Octombrie 2017, 14:30
#64
Un sfat și o întrebare.
Toți comentatorii acestui articol ar trebui să vină în data lansării pentru un autograf. Oare tov.

Dragnea
Co stel pe 26 Octombrie 2017, 23:11
#63
Felicitari!
Mi-as dori sa fiu acolo, pentru un autograf. Voi comanda cartea și voi reveni cu un comentariu. La multi cititori!
EDITURA INTEGRAL pe 25 Octombrie 2017, 09:01
#62
LANSARE CARTE
In data de 25 noiembrie ora 13.00, la targul de carte Gaudeamus, se lanseaza romanul PRIZONIERII DRSTINULUI al profesorului Marius Concita. Vă așteptăm!
Stelian Țurlea,scriitor și critic literar pe 13 Octombrie 2017, 16:59
#61
Despre carte
Autorul– Marius Concita a scris la câteva bloguri în anii trecuți, că se învârte într-o companie de oameni din lumea modei, cu care a apărut frecvent în imagini.

Romanul de față, (deja anunță un al doilea), este dur, se deosebește radical de scrierile mulțimii de fătuci și puștani care își descriu trăirile sexuale sau inventează lumi ciudate în roiul de romane penibile care au invadat piața de carte în ultimii ani. Spre deosebire de acestea, cartea de față e o radiografie necosmetizată a societății de azi. Desigur, totul este ficțiune, dar stilul aproape jurnalistic dă impresia unui imens reportaj.

Întregul articol pe http://www.amosnews.ro/lecturi-de-weekend-inchisoarea-vietii-2017-10-13
Marius Concita pe 12 Octombrie 2017, 11:29
#60
MULTUMIRI!
Mulțumesc "Turnu cu știri" pentru articolul de promovare, mulțumesc tuturor fanilor mei şi vă aştept la ediţia cu numărul 24 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, care va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie ac. în Pavilionul Central Romexpo unde voi lansa următorul roman: “Prizonierii destinului” ! In c*rând, cartea "Închisoarea vieții" va fi distribuita și cu ziarul Libertatea.

https://de-marcon.blogspot.ro/
Liviu Pena. pe 12 Octombrie 2017, 06:21
#59
N-as vrea....
... ca eu sa inchei dezbaterile despre acest subiect. Alti comentatori ar fi fost datori sa vina cu niste lamuriri (explicatii). Ca atare, voi mai face eu o ultima observatie (si cu asta inchei): AR FI BINE VENITA O ISTORIE A ASEZARII TURNU MAGURELE (O MONOGRAFIE NU PREZINTA UN INTERES PENTRU MULTI!)
Liviu Pena. pe 08 Octombrie 2017, 17:25
#58
Domnule Editor.
Vorbiti de o monografie a orasului Turnu Magurele pe care a scris-o dl asistent medical Gigi Teican.Dupa cate stiu exista o astfel de monografie apartinand regretatulu prof Emil Dragnea tatal dlui prof Mircea Dragnea autor al mai multor romane interesante si membru al Uniunii Scriitorilor. Nu sunt specialist in stiinte istorice, ci doar cititor si iubitor de istorie,dar stiu ca este o stiinta pentru oameni de inalta calificare, nu ceva in care se prezinta in forma bruta documente din arhive. Daca in cartea scrisa de dl. Gigi Teican sunt insiruite documente precum cele publicate in Ecouri dunarene, nu stiu daca va prezenta vreun interes pentru vreun profesor de istorie (de simpli cititori nu mai vorbesc). Observatiile mele nu sunt facute cu rautate si din invidie si dl Gigi Teican sa nu se simta jignit.El nu are pregatirea profesionala ceruta de o asemenea sarcina si ar face un lucru intelept DACA AR CERE PAREREA SI UNOR SPECIALISTI,CUM AR FI DNII PROFESORI COLEGI DE REDACTIE CU DLUI
Ilie de la scularie pe 07 Octombrie 2017, 02:58
#57
Iertare!
Vã cer iertare pentru tot deranjul pe care, eu și toți ceilalți "eu', l-am fãcut.Mulțumesc! p.s. : pastilele astea albastre sunt mai bune!

Co stel pe 06 Octombrie 2017, 23:19
#56
Un roman foarte bun, citeste-l si tu Dolfi!
Am terminat de citit cartea. Este un roman dupa care cred ca se poate face un film, lejer. Aici in Toronto este ora 16.00. Nebunii sunt internati sub control medical atent nu ca in Turnu lasati in libertate. Cei cu probleme de sanatate mintala, daca nu sunt spitalizati, trebuie ignorati si lasati sa-si rumege cu demnitate boala. Ar fi o problema daca aceste specimene ar da nastere unor copii. Zbuciumatii pot fi depistati usor, daca administratorul de sit ar face public i.p.-ul acestora. Hei, ratacitilor, in articolul de mai sus este vorba de o carte pe care puteati sa o citiți in loc sa provocati un scandal interminabil. Sa va fie rusine!

Marian. pe 06 Octombrie 2017, 16:53
#55
Lui sile GUNOI.
Chiar ca esti DOBITOC daca scrii asa! Dar din partea ta=ilie de la scularie=franchestein= balamucul de la Poroschia=etc. nu poti pretinde ceva civilizat. Bine a zis ca acesta este cocina de porci nu site de stiri.
Sile Pietroi pe 06 Octombrie 2017, 12:23
#54
Pentru Marian
Marine, tie cine ti-a cerut parerea? Ce dracu te bagi in seama precum tanga intre fese? Bai fratilor, trag idiotii la site-ul asta precum musca la handel, nu alta! Vorba lui Bogdan, mai putin rahat pus pe ventilator, si nu mai sta in fata lui fraiere! Te faci de tot rahatul, dar probabil tu esti atat de retardat incat nu pricepi fenomenul ca atare. Sculariciule, iti dau si tie un sfat tata, daca intalnesti un handel, ocoleste-l! Mai bine ocolesti un cacat decat sa fii nevoit sa te speli de cacat. Mai ales daca e o diaree precum Marinica putza mica.
Arina pe 06 Octombrie 2017, 10:19
#53
Despre carte
E un roman bestial. Si eu l-am cumparat de pe emag, este redus. Mi-a pacut, desi nu prea este pentru fete.
Marian. pe 06 Octombrie 2017, 06:41
#52
Observatii.
De ti**neala la care asistam cu scarba este vinovat moral moderatorul acestui site.Comentarii a-la-sifilitic mambo ilie de la scularie si caractere malefice cum este al lui sunt rusinea speciei umane. Cand stai de vorba cu el iti vine sa vomiti!

Andrei pe 05 Octombrie 2017, 18:40
#51
Roman
Am cumparat cartea de pe emag redusa cu 20%. O recomand, este fantastica...
ilie de la scularie pe 05 Octombrie 2017, 09:54
#50
@Bogdan
Bogdănele, tu ce ești? Avocatul sau purtătorul lui de cuvânt? Ori tu-i scrii repertoriul? Nu e în stare să treacă singur strada sau ce? Singurul lucru cu care suntem în acord este Statuia lui Tudorică. De aceea prefer să mă,,cert" cu tine decât cu măscăriciul ăla. Știi de ce? Pentru că ai pomenit de jalnica stare în care se află acel monument. Koistel e prea limitat să sesizeze acest aspect. Monumentele unui oraș sunt cartea lui de vizită. Nci mie nici ție nu ne place această stare de fapt. Singurul lucru care mă mai buc*ră este faptul că nu mai sunt demult în oraș, să văd degradarea lui continuă. În rest.... ce să-ți spun? Sper să ai o zi bună.
Nea Vasile pe 05 Octombrie 2017, 07:48
#49
Pentru Co stel
Co stele, nu stiu ce ai tu cu unii pe aici, dar nu crezi ca te dai in stamba ca prostul? NU ti-a explicat nimeni ca injurand pe cineva rau nu-i faci, ci din contra, il scoti in evidenta? Iar tu te duci in jos? Nu crezi ca ajunge torentul de mizerie pe care-l versi? Aici trebuia sa dezbatem un alt subiect. Cartea d-lui profesor Concita, nu aversiunile tale la adresa lui Ilie, Gigel sau dracu mai stie cine. Te rog frumos scuteste-ne. Si tu, si Ilie. Daca aveti ceva de impartit, dati-va gaseala undeva si rezolvati-va barbateste problema. Pe noi scutiti-ne de meciul vostru de prost gust, care nu se potriveste cu subiectul postarii. Daca te crezi atat de cult, taci. Opreste-te. Daca nu, macar nu mai incerca sa pari ceea ce nu esti dar vrei sa fi. Dar scutiti-ne pe noi ceilalti sa induram frustrarile tale si pseudoironia lui Ilie.
Bogdan pe 05 Octombrie 2017, 07:46
#48
Pentru nea ilie sculerul.
Nene, ți-ai gasit nașul! Decât sã te cerți singur mai bine ai citi cartea Inchisoarea vieții. Ai avea timp liber mai puțin. Hai sa nu ne mai aruncam laturile în ventilator. Comentați despre carte și lãsați rãutãțile în pãrculeț la Tudoricã, ce mai are puțin și cade de pe soclul ruginit.
Ilie de la scularie pe 05 Octombrie 2017, 07:05
#47
@ Koistel
Bine spune proverbul ăla.... nu intra în jocul prostului, că te trage în terenul lui unde te va zdrobi cu experiența lui. Recunosc, și-mi fac mea culpa, l-am băgat în seamă pe idiot și se crede acum Napoleon în pauzele în care nu se crede Decebalus per Scorillo (medicamente!!!! vin boșorogozaurii). Așa că, V .. Koistele, pardon, ai liber la elucubrat grohăielile tale pretins filozofice. O singură c*riozitate mai am: ai ceva în pantaloni să te duci la tipul ăla pe care-l tot înjuri și să-i zici ce-i spui aici? Nu cred. Ești prea laș pentru asta. Mai degrabă cred că i-ai cânta în strună. Cunosc specimenul ăsta de javre, m-am lovit și eu de ei la Turnu. Când am plecat de aici am perceput civilizația și oameni cu adevărat oameni. Apropo, ceea ce nu știi este faptul că am scula mai mare ca a ta. Mi-a spus-o cineva care te știe foarte bine, și,,peformanțele" tale. Că tu ești atât de prost încât confunzi potența cu virilitatea nu mă miră. Așa că .... adio bă! Ce replică celebră!
Un CITITOR. pe 05 Octombrie 2017, 06:46
#46
Stimate domnule Profesor.
Daca mai scrieti carti, va sugerez sa le publicati in alte tari, iar daca, totusi, le publicati in Romania, SA NU SE AFLE CUMVA SI LA TURNU MAGURELE. La noi e mai rau ca la Poroschia! Cu multa stima! Un ANONIM.
Co stel pe 05 Octombrie 2017, 03:57
#45
Pentru ilie sculă- rie mica!
Erasmus scria că Zeiţa Tâmpeniei umblă întotdeauna însoţită de zeiţele Iubirea de Sine, Linguşeala, Le­nea, Plăcerea, Nebunia, Imoralitatea, Lăcomia şi de zeul Somnambulism.
Ilie de la scularie pe 05 Octombrie 2017, 03:31
#44
Va cer iertare!
V-am avertizat ca am sa fiu rau, vulgar, nesimtit mai nou mi-am dat seama ca sunt si impotemt. Iarta-ma doctore, trebuie sa-mi schimbi tratamentul, cel vechi nu mai are efect. Ai auzit ca-mi place berea? Iar vin boșorogozauriiiiiii! Recunosc nu sunt nebun sunt doar un mare prost. Cu drag, Napoleon, pardon, Gigică!
Ilie de la scularie pe 04 Octombrie 2017, 21:57
#43
@ Koistel
Ca să vezi unde l-a dus mintea pe idiot... Prost, prost, dar are mintea hodinită. Nu numai că e idiot, dar vrea să fie și idiot undercover. Degeaba Mein Idioten Kamerad, te dă de gol inconfundabila putoare de idiot. Rumegi același căcat de parcă e cingo cu cartea aia. Încă o dată te asigur că plângi la mormânt străin, dar pentru tine asta are prea puțină importanță. La cât ești de idiot parcă mai contează acest aspect? Partea proastă e că nevinovații ăia la care te prefaci că le luminezi mintea n-au nici o vină. Bieții copii, trebuie să suporte un imbecil deghizat în dascăl. Soarta.... Și dacă mai papi caca pe aici, o să spun și cine ești Koistele. Te știu prea bine. Te-ai dat de gol ca prostul. Mulțumesc d-le Țeican pentru pont! La proxima ocazie cu care revin în oraș mergem la o bere și o bârfă.
Ilie de la scularie pe 04 Octombrie 2017, 12:51
#42
Am uitat...
Sunt delicat ca o lebada, ciorilor care sunteți ciori! Cand o sa intru in sevraj o sa vedeti voi ce o sa fie la gura mea... W.C. fara hartie igienica... M-au prins boșorogozauriuiii, găozariiiiii, evreiiiii, țiganii și p.s.d-iștiiii!
Ilie de la scularie pe 04 Octombrie 2017, 12:44
#41
lui Xerses
Huo, evreule! Ce te bagi in seama ba cultule? Vezi ca azi nu mi-am luat medicamentele si nu sunt in toate mintile! Huoo, arunci cu petarde ude? Gata s-a terminat subiectul cr te mai bagi in seama. Daca vrei sa-mi placi vorbeste despre cartea mea, pardon, despre cartea lui... Cum îi zice? A da, Gigica parca asa îl striga lumea prin salon.... Fugiți vin boșorogozauriiiiii!
Xerses pe 04 Octombrie 2017, 10:42
#40
D-lui Pena
Sau de pseudoironiile sau comentariile rautacioase ale unora. Se poarta. Daca unii chiar se straduiesc sa mai anime atmostera asta patriarhala din oras, tot trebuie sa se gaseasca niste ...unii care să crititice, proba ca la romani carcoteala este sport de mase.
Liviu Pena. pe 03 Octombrie 2017, 17:09
#39
Domnule Voicu.
N-am ce sa mai adaug in afara celor scrise: articolul din nr9/2013 a fost republicat si in ultimul numar aparut. Asa ca,vorba celebrului Gigi Becali CARE-I PROBLEMA? Dl profesor n-a fost dat afara. (NICI NU POATE FI DAT AFARA, REVISTA NU ARE SALARIATI, NIMENI NU PRIMESTE NICI BANI, NICI ONORUR IN AFARA DE APRECIERILE CITITORILOR.)
Liviu Pena. pe 03 Octombrie 2017, 06:12
#38
Buna intrebare, domnule Voicu!
Raspunsul il voi afla in cateva ore si-l voi scrie pe acest site. Dar, cel mai bine ar fi sa-l dea dl. profesor! CERT ESTE SI CA ACEST ARTICOL ESTE PUBLICAT SI IN ULTIMUL NUMAR AL REVISTEI.Pentru a-ti satisface c*riozitatea ( probabil si a altora), ca fost colaborator al revistei multi ani si cunoscand niste "secrete" radactionale, adevarul este urmatorul:UNII DINTRE COLABORATORI SI REDACTORI- CUM SUNT MARIAN NAZAT, PICU PAUN, FLORIAN SAIOC, DUMITRU VASILE,S.A.-AU PUBLICAT SI PUBLICA IN ALTE REVISTE, ZIARE, SAU VOLUME PROPRII, CREATIILE LOR SI AU DAT UNDA VERDE BAIETILOR DIN SECRETARIAT SA PUBLICE CE VOR EI. CU ALTE CUVINTE, CAND SE PREGATESTE UN NOU NUMAR DIN REVISTA NU TREBUIE SA SE PREOCUPE DE SELECTAREA MATERIALELOR CE SE VOR PUBLICA! IN FELUL ACESTA UNELE ARTICOLE SE REPETA.LA DL PROF CONCITA SE VEDE LA SFARSITUL FIECARUI ARTICOL MENTIUNEA "MAI MULTE PUTETI AFLA PE BLOGUL MEU..."DECI, NICI VORBA SA FI FOST "DAT AFARA"! REVISTA PUBLICA MATERIALE NUMAI CU ACORDUL AUTORILOR.
Voicu pe 02 Octombrie 2017, 18:52
#37
Intrebare
Revin cu întrebarea mea până cineva din redacţia revistei îmi va răspunde: De ce nu mai scrie domnul profesor Marius Concita la revista E.D.? Pentru cei care se dau cunoscători articolul "Schimbarea în bine" a fost publicat în revista nr 9 din 29.11. 2013! Colecţia mea de reviste nu minte! De ce nu mai publică domnul profesor în revistă?
Editor pe 02 Octombrie 2017, 16:34
#36
Domnului Pena
Am vazut lucrarea pentru o evaluare a costului tiparirii. Este intr-adevar o lucrare foarte mare, cam 930 pagini. Fata de celelalte lucrari similare va pot spune ca este cu mult peste ele. La prima vedere, eu doar rasfoind-o fugitiv, in sensul evaluarii textului din punct de vedere al culegerii textului si paginatiei, lucrarea este uriasa. Contine foarte, foarte multe informatii. Este totusi o lucrare tehnica, si foarte grea, nu se adreseaza unui cerc mai larg de cititori. Mai degraba este o lucrare care se adreseaza numai celor care fie au nevoie de ea pentru a-si elabora o teza de licenta, fie cunoscatorilor, ceea ce reprezinta totusi un segment mic de piata. De aici si greutatea intampinata la editare. Fara o eventuala sponsorizare ma tem ca aceasta carte foarte interesanta va ramane doar la stadiul de manuscris. Pacat, d-l Teican mi-a marturisit ca i-au trebuit 6 ani doar pentru documentare. Plus migaloasa munca de asamblarein text a acestor informatii.
Liviu Pena. pe 02 Octombrie 2017, 13:30
#35
Domnule Editor.
Faceti referire la o posibila carte a dlui Gigi Teican. despre ce este vorba? Interesanta treaba!
Liviu Pena. pe 02 Octombrie 2017, 12:08
#34
Lui Sile Gunoi.
N-ai ghicit, prostule, nu sunt Costel si nici nu am idee cine este. Eu sunt Liviu Pena, cetatean al municipiului Caracal-CNP 1660815323463- cu domiciliul pe str. Neajlov, nr.14 (casa la c*rte cu suprafata 860 mp-posed carte funciara) Daca doresti, te astept la o tuica de pruna si apoi ne putem duela.
Sile Pietroi pe 02 Octombrie 2017, 08:52
#33
Pentru Liviu Pena
Stii ca-mi placi? Ai un tupeu fantastic, depasit numai de nesimtirea de care dai dovada. In primul rand nu urmaresti postarile celorlalti, te iei de unii aiurea, doar pentru ca nu esti in stare sa le faci fata. Cand cel pe care l-ai atacat ti-a dat-o la temelie, te-ai apucat sa injuri ca un ghertoi, ceea ce esti de fapt. Poate poti pacali pe unii, dar nu si pe toti fraiere. Sub pretinsa ta elocinta se ascunde un caracter infect. Ca sa-ti birui micimea, injuri pe cei care te deranjeaza sub diferite pseudonime. Pun gatul pe sina daca nu esti imbecilul de Co stel. Si stii de ce faci asta fraiere? Pentru ca de altii se vorbeste, iar despre tine nu. Chiar, cine esti tu? Liviu Pena? Ma indoiesc serios daca te cheama asa cu adevarat. Esti invidios ca unii chiar fac ceva, se vorbeste de ei, de bine sau de rau, dar se vorbeste, iar despre tine nu. Si stii ceva prostule? Pentru ca esti chiar prost daca nu realizezi ca tacerea unora pe care i-ai atacat este mai semnificativa decat un raspuns tie.
Liviu Pena. pe 02 Octombrie 2017, 06:29
#32
Precizari... precise.
-SPER CA RANDURILE CARE APAR SUB NUMELE DLUI MARIUS CONCITA SUNT SCRISE CHIAR DE DLUI! (la acest site nu poti fi sigur ca tu esti...tu!)-Dle profesor, repet: VALOAREA UNEI CARTI O STABILESTE "PIATA", ADICA CITITORII SI CUM CARTEA ESTE PE BANI, VA FI USOR SA TRAGETI O CONCLUZIE.EU VOI SPUNE CEVA CARE VA VA SURPRINDE: NUMARUL CELOR CARE VA CITESC CU INTERES SI PLACERE IN "FITUICA PRIMARIEI"-ECOURI DUNARENE ESTE MULT MAI MARE DECAT AL CELOR CE VOR CUMPARA CARTEA (ma refer la turneni, si asta nu se datoreste faptului ca revista este gratis). CAND EU SCRIU ACEST COMENTARIU SE INREGISTREAZA 1343 ACCESARI SI 21 COMENTARII PENTRU ARTICOL. DACA SOCOTIM CA SUNT CETATENI CURIOSI CARE ACCESEAZA SITE-ul SI ARTICOLUL DE ZECI DE ORI SI FAC COMENTARII SUB NUME DIFERITE DE MULTE ORI, NE DAM SEAMA DE CAT INTERES SE BUCURA ACEST SITE. FACAND UN SONDAJ PE STRADA PRINTRE OAMENI "CU CARTE" SI-I INTREB CE STIU DESPRE TURNU CU STIRI, MAREA MAJORITATE NU STIU CE BAZACONIE ESTE ASTA SAU INCEP SA RADA.

CU STIMA
Marius Concita pe 01 Octombrie 2017, 22:12
#31
Mulţumiri tuturor!
Cred că un scriitor este cu adevărat talentat, atunci când dincolo de cuvinte, reuşeşte să transmită senzaţii intense, stări şi să-şi emoţioneze cititorii. Dacă expui doar ochilor o poveste şi nu reuşeşti să atingi sufletul, e în zadar. Avem senzaţia că ne putem hotărî soarta, că noi suntem creatorii propriului destin, dar ce mult ne înşelăm. Suntem doar nişte biete păpuşi, animate de o fărâmă de divinitate, ce ne naştem şi murim fără să ştim când se va întâmpla asta, în mâinile creatorului suprem. Iar pentru drăguţii mei fani, am un singur mesaj: să nu-şi trăiască niciodată viaţa în turmă şi să încerce din răsputeri să fie unici, ca şi existenţa fiecăruia dintre noi în această lume.

Mulţumesc tuturor şi vă aştept la ediţia cu numărul 24 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură, care va avea loc în perioada 22 – 26 noiembrie ac. în Pavilionul Central Romexpo unde voi lansa următorul roman: “Prizonierii destinului” !

https://de-marcon.blogspot.ro/
Liviu Pena=Cititor. pe 01 Octombrie 2017, 18:26
#30
Cateva precizari.
-#25 domnule Voicu:Va inselati, dl profesor Marius Cnocita publica in continuare in revista Ecouri dunarene, fiind si in colectivul redactional. Ultimul articol se intituleaza "Schimbare in bine" si este publicat in numarul 7 din 25.08. 2017-pag. 26-27.-#21 Sile Pietroi. Mata ai vedenii,eu nu am gasit nici un comentariu prin care dl prof Marius Concita sa fie jignit. Poate vrei sa spui in mod figurativ-parafrazandu-l pe Stalin ca atunci cand te lauda prostii si nebunii,trebuie sa te intrebi cu ce ai gresit Daca-ti inchipui ca prin prosti si nebuni ma refer la ilie de la scularie, e o simpla potriveala-#22- Nu stiu ce profit aduce,dar,in mod sigur creiaza o imagine dezastruoasa pentru P.N.L. si pentru dl. Cracea Pentru a se c*rma acest balamuc oribil SA NU SE MAI PUBLICE NICI UN MATERIAL, DECAT ALE CETATENILOR CE-SI DAU NUMELE SI ADRESA DE EMAIL.-#24 #23- Multumiri pentru lamuriri, desi unele remarci nu-si au rostul din partea unUi editor.Valoarea cartii o stabileste piata.
Ilie de la scularie pe 01 Octombrie 2017, 17:42
#29
@Impostorului
Declar pe propria răspundere că imbeciloidul care se dă drept lebădă este doar o biată gâscă proastă, nimic mai mult. Koistele, Koistele, ce face micimea din om....dacă n-aș ști că ești un idiot poate mergeam mai departe. Du-te la boshorogozauri și joacă table, si lasă ironia, ca te depășește subiectul. Pentru ironie îți trebuie ce nu ai deloc - minte.
Ilie de la scularie pe 01 Octombrie 2017, 13:55
#28
Scuze cer tuturor!
Va rog sa- mi iertati limbajul obscen plin de cuvinte culese din autobaza unde au lucrat parintii mei, unde am crescut... Sunt sub tratamentul dr. Munteanu, scuze doctore, iar atunci cand depasesc ora de pastile devin agresiv, violent, vulgar, intr- un cuvant: PORC... Scuze animalule, n-am nimic personal cu tine... Au... Au plecati... Iar devin rau! O sa vedeti, dar voi nu-i asa ca ma veti ierta? Multumesc! Acum fug ca vin bosorogozaurii peste mineeeee, Ajutooor!
Ilie de la scularie pe 01 Octombrie 2017, 11:53
#27
@ Koi stel
Ce făcuși măi nea Koi stele? Rămăseși fără aripioare? Ți le-a tăiat domnul Conte Editor? Păi să știi dragă Koi stele că Editorul a fost blând și prea răbdător cu tine ca să-ți spună ceea ce-ți voi spune eu pe șleau: nu ești nimic altceva decât un idiot cu gura mare. Punct.
Bogdan pe 01 Octombrie 2017, 09:51
#26
Despre carte
Pasaje din roman au fost prezentate si in revista E.C. Intr-adevar cartea patrunde cu putere microscopica in lumea ghetourilor, a oamenilor ce-si duc traiul la marginea societatii. Sensibil, creioneaza legaturile dontre clanurile interlope si oameni importanti din sistem. Imaginatia nu are limite dar se pare ca autorul prezinta chiar adevarul crud al realitatii romanesti! Sunt de acord cu Raluca: ignorati oamenii cu probleme, care nu au ce face... Prostul are mintea odihnita!

Voicu pe 01 Octombrie 2017, 08:51
#25
De ce?
Repet intrebarea: de ce domnul profesor nu mai publica in revista Ecouri?
Editor pe 01 Octombrie 2017, 08:05
#24
Pentru Co stel II
De aceea, interesul publicului pentru ea este mai redusa. O editura este pana la urma o societate comerciala, nu? Profitul este cel care dicteaza politica editoriala. O lucrare tehnica poate avea acces la editare doar prin sponsorizari, iar obtinerea lor stiti ce batai de cap presupune, nu? Sau nu stiti, si atunci va permiteti comentarii rautacioase. Apropo, cate lucrari de specialitate aveti in biblioteca personala? Daca aveti, uitati-va la edituri, si veti observa ca doar cateva edituri tiparesc carti cu specific tehnic sau stiintific. Nu v-ati pus problema asta niciodata? Posibil sa nu, din moment ce comentariile dvs vadesc o profunda necunoastere a domeniului. Si pentru lamurirea dvs, o lucrare ca cea a d-lui Teican mai are de trecut un hop inainte de o eventuala editare: cea a girului unui specialist. Asta presupune ca aceasta lucrare sa fie citita de un specialist, care poate prin sugestiile sale pertinente sa reformuleze capitole intregi. Dvs sunteti pe langa subiect, zau asa!
Editor pe 01 Octombrie 2017, 07:53
#23
Pentru Co stel
Stii de ce n-ai dreptate? Pentru ca este o mare diferenta intre o lucrare beletristica precum opera d-lui Concita, si o lucrare tehnica precum cea a d-lui Teican. O lucrare beletristică are un numar mai mic de pagini in general, fara ilustratii sau diferentieri de font. O lucrare tehnica, precum cea a d-lui Teican are ilustratii, fonturi intercalate, posibil si un nunar de pagini mult mai mare. Aici totul tine de cost. O editura prefera lucrarile beletristice din motive lesne de inteles - adresabilitate si costuri de editare si tiparire. O lucrare ca cea a d-lui Teican are o adresabilitate mai restransa, dat fiind obiectului ei, si de asemenea si costuri mai ridicate dat fiind specificul ei. Pe de alta parte lucrarile mari ca numar de pagini desc*rajeaza cititorul, ceea ce este iar un dezavantaj. O carte ca cea a d-lui Concita o poate citi oricine, ceea ce nu scade deloc valoarea ei. Lucrarea d-lui Teican, avand specificul ei, are o adresabilitate mult mai restransa.
Raluca pe 01 Octombrie 2017, 07:39
#22
Despre romanul Inchisoarea vietii
Apreciez ca ati publicat si un articol despre cultura. Cartea este foarte captivanta, are un potential vizual deosebit dar este prea dura. Se simte intens suferinta. Despre personajele care comenteaza pe langa subiect, si dupa cum se vede au probleme de sanatate mintala, sa le lasam in lumea lor. Administratorul de site ar trebui sa limiteze publicarea comentariilor rautacioase. Dar se pare ca aici e vorba de trafic aducator de profit.
Sile Pietroi pe 01 Octombrie 2017, 07:35
#21
Lui Co stel
De te te iei de un om aiurea, care macar face ceva pentru ca un cap de creta ca tine sa stie trecutul acestui oras? Eu citesc cu placere articolele lui pentru ca eu, tu - mai puțin, sau oricine altul din oras sa-si stie trecutul. Stii ce presupune asta? Cam stii tu ce efort este sa scoti informatii disparate de pe ici-colo si sa le pui impreuna? Sau cat praf poate ca a inghitit tipul prin arhive, ca sa poti face tu misto de el? Apropo, macar ala face ceva. Tu? Lasi si tu vreo dara in urmata in viata asta? Va tot cacati pe voi pe aici, tot felul de retardati si frustrati, invidiosi ca unii macar fac ceva. De ce nu te duci bai smecherul p...lii sa-i spui asta lui in fata, si preferi sa te dai in stamba aici? N-ai coaiele la tine? Mistocarul lui peste fiert. Nu-i spui tu, lasa tati ca te caut eu, si-i spun eu cine il musca de c*r. Stii ceva, mistocarul p..lii? Ia fa-ne tu un bine si du-te in p***da ma-tii, incuie-te acolo si inghite cheia. Hai sictir idiot patentat ce esti!
Liviu Pena. pe 01 Octombrie 2017, 07:23
#20
Punct.
=Pentru cel mai cel 'telectual turnean:posed un exemplar din roman, cu dedicatia autorului.=De la revista Ecouri dunarene nimeni n-a fost dat afara vreodata (oricum, formularea dat afara nu-i potrivita), ci s-au cerut afara cei care n-au mai dorit sa colaboreze)= ilie de la scularie este consilier p.s.d. vechi de pe vremea lui mohanu si de acelasi calibru cu nelu necea- fost colaborator sincer si devotat al sec*ritatii si p.c.r.=In revista sunt citate o serie de idei din autori cunoscuti-adevarate somitati, fara sa li se indice numele,avand drept scop sa vada daca se prinde cineva (PE LANGA VALOAREA INTRINSECA A LOR -nu-i vorba de suprasemnatul)=Domnule profesor Marius Concita, DE CE NU INTERVENITI PENTRU A CURMA ACEST CIRC IMPUTIT?????? Vreti sa fiti socotit printre actori?=Pentu UNII: EXISTA UN PRINCIPIU AL CIVILIZATIEI SI BUNULUI SIMT- CE NU-TI PLACE NU MANANCI, DAR NU SCUIPI IN FARFURIE!= ZILNIC, INTRE ORELE 16 SI 17 MA GASITI IN PARCULETUL TUDORICA, LA SAH.

Ilie de la scularie pe 30 Septembrie 2017, 21:53
#19
@Liviu Pena
Mein Liebe Idioten Kamerad, iată că ai grăit în sfârșit după chipul și asemănarea ta. Fustratule, ești atât de prost încât ai mușcat momeala și te-ai dat în stambă ca proasta în zi de bâlci. Ai încercat o spoială de retorică dar ai terminat jalnic, așa precum ești de fapt, adică penibil. Când am pomenit de supozitor - și nu întâmplătoare este comparația - am intuit exact. Dacă tu ai fi urmărit postarea mea ai fi înțeles la ce mă refer. Numai că tu nu poți să-ți reprimi micimea personalității tale (liminară de fapt). Te-ai apucat să mă jignești fără să te fi provocat, ceea ce denotă exact ceea ce am afirmat despre tine. Ești mic, mic, mic, și de aceea trebuie să ieși în evidență pentru a-ți ostoi orgoliul prea mare pentru un ego atât de mic. Și cum tu și cultura .... baba și supersonicul, singura posibilitate de epatare este atacul la persoană. De fapt atât poți, iar a continua un dialog al surzilor cu tine ar însemna să-ți dau o importanță pe care sincer nu o meriți. Hai Flit!
Co stel pe 30 Septembrie 2017, 21:40
#18
Pentru ilie sculă- rie!
Un nebun nu recunoaște niciodată, dar niciodată, că e nebun. Tu ești nebun? Dacă nu, atunci înseamnă că ești... prost. Gigică, tu nu ai înțeles despre ce este vorba în articolul de mai sus? Un cetățean din orașul tău a scris o carte pe care a publicat-o pe banii editurii. Tu te scremi să-ți publici paginile copiate, s-au inventate, in revista primăriei. Cam despre asta e vorba... Invidia e un pacat primordial. Te roade, nu?
Liviu Pena. pe 30 Septembrie 2017, 18:30
#17
"Cunoscutului" #12.
-Chiar de-ai fi fost adjunctul lui Iulian Vlad nu cred ca m-ai cunoaste-nu sunt turnean si nici nu locuiesc in oras.- Daca te crezi in stare sa ma dai in gat, eu te asigur ca n-ai atata forta. Mai sigur este ca te bag in p***da matii.-Tu si ilie de la scularie sunteti aceeasi sc*rsoare sociala-lasi si prosti. Nu aveti c*rajul sa va dati numele si va credeti mai destepti ca la acelasi articol faceti multe comentarii sub diverse nume.In plus, rec*rgand la diversiuni ordinare, incerci sa-i faci pe cititorii naivi ca ai fi ba Gigi Teican, ba Valerica Gagiulescu, ba Tutu Dragnea, etc. Hai sictir, cretinule!
Spune-ți părerea!

*:

*:

*:

grinLOLcheesesmilewink
smirkrolleyesconfusedsurprisedbig surprise
tongue laughtongue rolleyetongue winkraspberryblank stare
long faceohhgrrrgulpoh oh
downerred facesickshut eyehmmm
madangryzipperkissshock
cool smilecool smirkcool grincool hmmcool mad
cool cheesevampiresnakeexcaimquestion
* caractere rămase

Comentariile venite din partea voastra cu privire la evenimentele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam aceste mesaje/ comentarii/ opinii care aduc injurii celorlalti vizitatori sau incurajeaza ura de rasa, religie si sex.